Ioana Mihăilă: Bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru vaccinare completă

Ioana Mihăilă: Bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru vaccinare completă
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a anunțat că actuala coaliție a agreat propunerea privind acordarea de bonuri de masă, în valoarea nominală de 100 de lei, pentru persoanele care se vaccinează cu schemă completă împotriva COVID-19.

Bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo, spune Ioana Mihăilă

„În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă – a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson”, a declarat marți Ioana Mihăilă, care a participat la şedinţa coaliţiei de la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Mai bine de 4,93 milioane de persoane s-au vaccinat cu schemă completă de la debutul campaniei naționale de vaccinare, conform bilanțului transmis luni de CNCAV. Numărul dozelor administrate a trecut de 9,5 milioane.

Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.412 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată datele comunicate marți de GCS. Un număr de 1.048.777 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce 34.323 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Valeriu Gheorghiță a precizat, marți, că rata de acoperire vaccinală este de două ori mai mare în mediul urban decât în cel rural.

„În mediul rural, în total de la debutul campaniei de vaccinare, s-au administrat peste 2,5 milioane de doze de vaccin, adică 26% din numărul total al dozelor, și au fost vaccinate peste 1,1 milioane de persoane din mediul rural cu schema completă. Practic, rata de acoperire vaccinală în urban e de două ori mai mare decât ce se întâmplă în mediul rural”, a spus oficialul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`