Ioana Constantin (PMP): USR-PLUS, partide de stânga, sabotează candidatura lui Nicușor Dan / Traian Băsescu poate să o învingă pe Gabriela Firea (VIDEO)
Ioana Constantin este de părere că alianța „USR-PLUS face un sabotaj la adresa candidaturii lui Nicușor Dan”. În plus, ea reiterat că formațiunile conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș sunt „de stânga”, deși al treilea partid parlamentar al țării susține că promovează o doctrină de „centru-dreapta modern”. Mai mult decât atât, secretarul general adjunct al PMP a amintit că Vlad Voiculescu, propus viceprimar, „a fost votat de Dragnea să fie ministru”, iar Dan Barna a „votat pentru ca socrul lui Victor Ponta să fie la Curtea de Conturi”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
USR-PLUS sabotează candidatura lui Nicușor Dan, susține Ioana Constantin
Întrebată duminică de Irina Petraru, în direct pe B1 TV, de ce PMP nu a fost inclus în alianța pentru Capitală pe care au format-o PNL și USR-PLUS, Ioana Constantin a răspuns: „Nu e deloc o surpriză că USR-PLUS face un sabotaj la adresa candidaturii lui Nicușor Dan, pentru că ceea ce noi vedem acum este un puternic sabotaj la adresa candidaturii lui Nicușor Dan. Cronologic, și eu nu obosesc niciodată să spun adevărul, lucrurile stau în felul următor. Primii care l-au adus pe Nicușor Dan la această masă, a unei alianțe sau a unei unități la nivelul Bucureștiului, suntem noi, cei de la PMP. Eugen Tomac, președintele partidului, președintele Traian Băsescu au fost cei care au încurajat și au militat foarte mult pentru ca Nicușor Dan să fie la această masă și să fie candidat unic în Capitală. După ce Nicușor Dan a fost așezat la această masă, USR-PLUS au devenit, așa, o comisie mare de integritate și de moralitate, care a spus că nu își doresc anumiți candidați, că PMP nu are ce să caute la masa acestor negocieri, uitând un lucru foarte simplu, și mă refer aici inclusiv la domnul Vlad Voiculescu de la PLUS. Dânsul a fost votat de Dragnea să fie ministru. De asemenea, a fost în același guvern împreună cu domnul Dâncu. Nu mai spun că, recent, USR, da, domnul Barna, a votat pentru ca socrul lui Victor Ponta să fie la Curtea de Conturi. Deci nu știu cam despre ce moralitate putem discuta, dar, mă rog, acestea sunt bucătăriile lor interne și vor răspunde în fața electoratului”.
„Ce doresc să vă spun este un lucru foarte simplu. PMP nu a fost niciodată invitat la negocieri comune PNL – USR-PLUS – PMP. N-am participat niciodată, nu am fost invitați. USR a pus această condiție, ca noi să nu fim parte. Atunci, eu vă întreb? Un partid ca PMP, validat la nivelul Bucureștiului în două rânduri de alegeri în anul 2019, care a obținut aproximativ 10% (…) USR-PLUS și PNL dacă se lipsesc de astfel de voturi, înseamnă că nu își doresc de fapt ca Nicușor Dan să câștige. În aceste condiții e foarte simplu. PMP poate oricând să intre în competiție cu președintele Traian Băsescu. Avem, de asemenea, candidați pentru toate sectoarele”, a mai spus secretarul general adjunct al PMP”, a mai spus secretarul general adjunct al PMP.
Ioana Constantin, despre șansele lui Traian Băsescu în cursa pentru Capitală
Întrebată dacă, totuși, în cele din urmă Traian Băsescu candida la Primăria Generală a Municipiului București, Ioana Constantin a explicat: „Președintele Traian Băsescu a anunțat de foarte multe ori în ultima perioadă acest lucru și nu avem nicio emoție că domnul președinte Traian Băsescu ar putea chiar să câștige. Poate că nu e un lucru atât de rău faptul că până la urmă vom intra separați în această competiție, pentru că eu chiar cred că președintele Traian Băsescu – și asta spun și sondajele, și colegii noștri de la restul partidelor pot s-o recunoască – poate să o învingă pe Gabriela Firea”.
Președintele și secretarul general adjunct al PMP definesc USR drept un partid de stânga
Eugen Tomac, președintele PMP, a acuzat USR că este un partid „marxist, de stânga”, și nu de dreapta cum se revendică. La rândul său, Ioana Constatin a plasat formațiunea condusă de Dan Barna la stânga spectrului politic.
„O singură chestiune aș vrea să mai spun. Aceasta nu este o alianță a dreptei. Un partid ca USR, o alianță ca USR-PLUS nu înseamnă dreapta! Nici ei nu se revendică drept partid de dreapta. E un lucru pe care îl știe și electoratul. Nu e rău să fii de stânga sau de dreapta, dar acesta este un adevăr. Eu nu știu ce înseamnă dreapta modernă, eu sunt un om de dreapta și din punct economic, și din punct de vedere al valorilor creștine. Suntem un partid care respectă identitatea, suntem un partid creștin-democrat. Nu am cum să înțeleg și nici oamenii n-au cum să înțeleagă ce înseamnă dreapta modernă, când aduci acolo niște partide de stânga, așa cum sunt USR-PLUS. Repet, nu e nimic rău în asta, dar hai să nu spunem că e dreapta modernă. Concluzia scurtă pentru bucureșteni este că USR sabotează candidatura lui Nicușor Dan și sabotează șansele scoaterii primarilor actuali ai PSD din administrația locală din București”, a subliniat Ioana Constantin.