Ioana Constantin (PMP): Subiectele la simularea de Limba română a Evaluării Naţionale, scrise de nişte semidocţi cu ifose. Abramburica să-şi dea demisia 

Ioana Constantin (PMP): Subiectele la simularea de Limba română a Evaluării Naţionale, scrise de nişte semidocţi cu ifose. Abramburica să-şi dea demisia 
Foto: facebook.com/ioana.constantin.77

Elevii de clasa a opta care au susţinut simularea examenului de Limba română, în perspectiva Evaluării Naţionale, au avut de rezolvat un subiect prin care li se cerea să argumenteze în 150 de cuvinte că poezia „Stai şi asculţi sub ramuri….” de Ştefan Octavian Iosif aparţine genului liric. Numai că poezia cu pricina era o traducere fidelă, realizată la sfârşit de secol XIX, după o operă a poetului german Christian Johann Heinrich Heine, exponent al liricii romantice universale.

În acest context, Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP, transmite, într-un comunicat de presă, că cei care au făcut aceste subiecte ”ar trebui să stea departe de examenele organizate de Ministerul Educaţiei, de manuale şi de catedră”, iar ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ”cea girează activitatea subordonaţilor săi”, ar trebui să își dea demisia.

„O astfel de eroare arată multă autosuficiență şi deprofesionalizarea accentuată a sistemului de învăţământ românesc, la fel cum s-a întâmplat și în cazul manualelor greșite care au ajuns pe băncile elevilor. Cei care au făcut respectivul subiect sunt nişte semidocţi cu ifose, care ar trebui să stea departe de examenele organizate de Ministerul Educaţiei, de manuale şi de catedră. Responsabilitatea îi aparţine însă ministrului Ecaterina Andronescu, groparul învăţământului românesc, cea care girează activitatea subordonaţilor săi. Abramburica ar trebui să-şi dea demisia”, a declarat Ioana Constantin.

Eroarea de la simularea Evaluării Naţionale este doar o picătură într-un ocean de incompetenţă crasă, o nouă dovadă a puternicei deprofesionalizări pe care o promovează guvernarea PSD-ALDE, mai spune secretar general adjunct al PMP. După eşecul manualelor unice, pline de erori demne de cascadorii râsului, şi greşelile de analfabeţi ale miniştrilor „Pamblică” şi „Genunche”, se poate spune că educaţia românească nu a arătat niciodată mai rău, continuă Ioana Constantin.

PMP intenţionează să introducă, în perioada următoare o moţiune simplă pe Educaţie alături de colegii din Opoziţie.

”Nu trebuie să i se permită Ecaterinei Andronescu, groparul Învăţământului, să afunde generaţiile de elevi şi studenţi care vin din urmă în nămolul necunoaşterii şi ignoranţei”, mai precizează reprezentanta PMP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`