Ioana Constantin (PMP): Educația e prioritate în fiecare zi, nu doar în campania electorală. Criza sanitară din acest an ne-a arătat tuturor că școala românească este extrem de nepregătită
Ioana Constantin, secretar general adjunct alPMP, anunță că a semnat scrisoarea de angajament propusă de Consiliul Național al Elevilor, prin care aceștia cer reprezentanților partidelor politice asumarea unei serii de atribuții ce țin de prioritizarea dezvoltării sistemului de învățământ la nivel local. Totul, în cadrul campaniei intitulate „Educația prioritară, nu doar în campanie electorală!”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ioana Constantin atrage atenția asupra faptului că, în acest an, criza sanitară provocată de epidemia de coronavirus a scos la iveală faptul că România nu este pregătită pentru educația în mediul digital. Asta, pe lângă multe alte probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din țara noastră.
”Educația este prioritate, e baza pe care construim societatea. Am fost de ambele părți ale catedrei, a fost o mare onoare perioada în care am predat și mă bucur să răspund azi inițiativei Consiliului Național al Elevilor: da, educația e prioritate în fiecare zi, nu doar în campania electorală. Semnez scrisoarea de angajament propusă de ei tuturor candidaților la alegerile locale și îi îndemn și pe colegii mei din PMP care candidează în întreaga țară să semneze acest angajament.
Dar dincolo de această semnătură, contează faptele. Criza sanitară din acest an ne-a arătat tuturor că școala românească este extrem de nepregătită pentru provocările aduse de educația în mediul digital. Dincolo de asta, România are o rată ridicată a abandonului școlar timpuriu, infrastructură școlară de slabă calitate, programă necorelată cu cerințele pieței muncii și cu nevoile elevilor. Prea puține creșe, grădinițe și școli, prea multe promisiuni electorale”, a scris Ioana Constantin, pe Facebook.
Ioana Constantin (PMP): Educația e prioritate în fiecare zi, nu doar în campania electorală. Criza sanitară din acest an ne-a arătat tuturor că școala românească este extrem de nepregătită
”Demersurile structurii s-au orientat către superficialitatea cu care factorii decizionali tratează situația actuală a mediului școlar, elevii întâmpinând zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem. Dovada acestui fapt este absența dotărilor din școli, ce determină în mod direct desfășurarea în condiții necorespunzătoare a actului educațional.
Spre exemplu, există situații revoltătoare în rândul școlilor din mediul rural care pe timpul iernii trebuie să susțină orele de curs în condiții de temperatură scăzute. Elevii navetiști sunt nevoiți să folosească mijloace de transport în comun aflate într-o stare inadecvată, care, de cele mai multe ori, nu respectă programul de funcționare. În plus, există școli lipsite de dotări, fapt ce îngreunează procesul didactic. Acestea sunt câteva dintre problemele cu care elevii se confruntă de-a lungul anilor de studiu din cauza dezinteresului manifestat de factorii decizionali.
Prevederile scrisorii de angajament prioritizează dezvoltarea unui climat educațional ce se pliază pe interesele și nevoile elevilor, în corelație cu cu sprijinirea lor, a profesorilor și părinților. Odată cu semnarea acesteia, reprezentanții partidelor politice în cauză și candidații la alegerile locale se angajează în respectarea integrală a drepturilor dobândite de principalii beneficiari”, au transmis reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, cu privire la campania „Educația prioritară, nu doar în campanie electorală!”.