Ioan Rus: Referendumul se va desfășura după ordonanța de urgență. S-ar putea să aibă loc pe parcursul a două zile

Publicat: 13 07. 2012, 11:32

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de vineri, că referendumul de demitere a președintelui se va desfășura în conformitate cu Ordonanța de Urgență dată de Guvern pe acestă temă. De asemenea, a precizat că există posibilitatea ca referendumul să se desfășoare pe parcursul a două zile, caz în care vor exista câteva cheltuieli suplimentare pentru organizare. Decizia în acest sens aparține, însă, Parlamentului.

Tot pe tema referendumului, ministrul a dat asigurări că se vor lua totate măsurile ca votul să se desfășoare în mod corect, transparent și legal. Va exista o comisie de transparență care să monitorizeze activitățile legate de referendum. Se vor face și monitorizări preventive împotriva posibilelor cazuri de turism electoral.

„Pe partea de operativ, adică, în ziua referendumului, noi ne-am propus, ca să nu fie turism electoral, vom avea patrule în toată țara, vom filma orice autocar, microbuz, autobuz etc, vom analiza orice mișcare de acest tip – preventiv. Autoritatea electorală permanentă va putea în următoarele 60 de zile să constate orice fel de vot dublu. E pușcărie de la șase luni la cinci ani,” a avertizat ministrul de Interne.

 „Și de asemenea [va exista] și un Telverde astfel încât în ultima săptămână toată lumea să aibă unde suna dacă sunt probleme,” a mai spus Ioan Rus.

Ioan Rus: Referendumul s-ar putea desfășura în două zile

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />