Social democratul Ioan Rus a declarat, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că nu crede în ”victorii asigurate” chiar dacă estimările arată că USL va câștiga alegerile parlamentare.
”În politică, mai des ca și în fotbal, se poate pierde chiar și când adversarii sunt slabi, îți poți da autogoluri spectaculoase”, a declarat fostul ministru de interne.
Rus a mai precizat că, deși în acest moment nu este previzibilă o largă coaliție după alegeri, ar putea exista și o situație care să le impună aleșilor să ia în calcul această opțiune.
”Până în acest moment, estimările arată că USL câştigă aceste alegeri. Dinamica este însă extrem de mare. Un sondaj care dă astăzi 55 la sută USL şi 20% la sută adversarilor nu garantează câştigul peste 60 de zile. Până în 9 decembrie este mult. Procentele se pot schimba în funcţie de greşeli, de capacitatea de persuasiune atunci când explică electoratului ce au de gând şi cu cine au de gând să facă ceva. Este destul de fluidă atmosfera în acest moment şi numărul votanţilor care nu au decis sută la sută într-o parte sau alta este în continuare destul de mare”, susține acesta.
Fostul ministru a arătat că există cazuri în experienta europeană în care stânga și dreapta politică „pun în centru interesul național, lasă pe terenurile secundare de joc politica individuală și introduc interesul național în inima programului de guvernare”. „
Ioan Rus a mai arătat că interesul României nu depinde însă de existența unei mari coaliții și că nicio coaliție de guvernare nu a funcționat în România în 20 de ani de tranziție. În acest context, fostul ministru a precizat că se ferește să spună că „doar o mare coaliție este soluția, câtă vreme sub guvernul monocolor Năstase ne-am integrat în Uniunea Europeana, în NATO etc. Cred că oamenii de calitate sunt soluția sigură, nu proveniența lor politică.”