Ioan Rus, ministrul care i-a jignit în masă pe românii din diaspora, anunță că se retrage din viața publică: “Nu mai vreau să fac politică. Până la 60 de ani am făcut ce trebuia pentru țară și popor, de acum fac ce pot pentru mine”

Publicat: 30 09. 2015, 17:08

Ioan Rus, fostul ministru al Transporturilor care a afirmat că românii din diaspora lucrează pe circa 1500 de euro, iar „de banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevasta-sa curvă”, își anunță retragerea din politică. Rus este de părere că până acum s-a dedicat totalmente țării și poporului român, iar acum a venit momentul să se ocupe de el.

Am decis sa ma ocup mai mult de chestiuni profesionale, de proiectele mele, de firmele mele, de familia mea. Eu cred ca activitatea mea politica a fost mereu una onesta si cu rezultate civilizate. Eu nu am avut niciodata probleme nici cu legea, nici cu respectarea ei si nici cu vreo activitate care sa fie in afara vreunui cadru strict legal. Sunt relativ multumit de ceea ce s-a intamplat in activitatea mea politica. Sunt lucruri pe care trebuie sa le fac si pentru companiile pe care le conduc, pentru profesia mea si voi face aceste lucruri stand la dispozitia partidului, asta sa scrieti, ca eu il sprijin in continuare cu tot ceea ce este necesar. Dar e timpul sa ma ocup de ale mele, e timpul pentru tineri, tinerii noi care vor veni in partid sa poata sa performeze si ei„, a spus Ioan Rus pentru Ziar de Cluj.

Fostul ministru afirmă că în cele trei mandate pe care le-a avut în Guvernul României a muncit și a dus la îndeplinire multe proiecte importante. Unul dintre ele este controversatul MasterPlan.

Cineva, guvernele următoare, să tot facă treaba și atunci vom rezolva o problemă gravă pe care România o are, ca suport pentru dezvoltarea economică ulterioară a țării noastre„, conchide Rus.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a făcut o declarație șocantă la adresa familiilor românilor care sunt plecați la muncă în străinătate.

Cu două zile înainte de moţiunea de cenzură din iunie anul acesta care viza votul românilor din diaspora, Rus încearca să-i aducă pe muncitori în țară argumentând că pentru câteva sute de euro în plus pe care îi câștigă acolo “copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”.

”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus. (Detalii AICI)