Ioan Rus, la RFI: Vom organiza un mini-recensământ până pe 24 august. Românii, vizitați acasă de un reprezentant al Primăriei
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, vineri, că autoritățile vor organiza, până pe 24 august, un mini-recensământ, urmând ca românii să fie vizitați acasă de un reprezentant al Primăriei de care aparțin, potrivit RFI.
„Autorităţile publice locale, care au de fapt, sarcina legală de a introduce date în bazele de date, Ministerul Administraţiei fiind doar administratorul acestora, autorităţile se vor organiza, astfel încât să facem acest lucru până în 24 august, de fapt, să termine ei la nivel local, astfel încât la sfârşitul lunii să-l putem da CC acest rezultat. Numai că la recensământ sunt o sută de formulare, că acolo e recensământul populaţiei şi locuinţelor. O discuţie de acest fel acolo durează o jumătate de oră, aici durează trei secunde„, a explicat Rus.
Acesta a arătat că ar putea exista anumite probleme, în special în mediul urban, însă a cerut prefecțiilor să vină cu soluții în anticiparea acestora.
„La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: „mă, Popescu Vasile există?”. „Există de-adevăratelea”. Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem. Am cerut tuturor primăriilor, prefecţilor, până marţi să ne dea şi sugestii şi eventuale probleme care ei anticipează că pot apărea, astfel încât să le putem rezolva„, a încheiat ministrul Ioan Rus.