Ioan Rus, la RFI: Vom organiza un mini-recensământ până pe 24 august. Românii, vizitați acasă de un reprezentant al Primăriei

Ioan Rus, la RFI: Vom organiza un mini-recensământ până pe 24 august. Românii, vizitați acasă de un reprezentant al Primăriei
Foto: evz.ro

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, vineri, că autoritățile vor organiza, până pe 24 august, un mini-recensământ, urmând ca românii să fie vizitați acasă de un reprezentant al Primăriei de care aparțin, potrivit RFI.

Autorităţile publice locale, care au de fapt, sarcina legală de a introduce date în bazele de date, Ministerul Administraţiei fiind doar administratorul acestora, autorităţile se vor organiza, astfel încât să facem acest lucru până în 24 august, de fapt, să termine ei la nivel local, astfel încât la sfârşitul lunii să-l putem da CC acest rezultat. Numai că la recensământ sunt o sută de formulare, că acolo e recensământul populaţiei şi locuinţelor. O discuţie de acest fel acolo durează o jumătate de oră, aici durează trei secunde„, a explicat Rus.

Acesta a arătat că ar putea exista anumite probleme, în special în mediul urban, însă a cerut prefecțiilor să vină cu soluții în anticiparea acestora.

„La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: „mă, Popescu Vasile există?”. „Există de-adevăratelea”. Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem. Am cerut tuturor primăriilor, prefecţilor, până marţi să ne dea şi sugestii şi eventuale probleme care ei anticipează că pot apărea, astfel încât să le putem rezolva„, a încheiat ministrul Ioan Rus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”