Ioan Rus: Crin Antonescu a reprezentat o deziluzie pentru mine. Stroe mi s-a părut un șmecheraș de mâna a doua
Fostul ministru al Administrației și Internelor, Ioan Rus, s-a declarat foarte dezamăgit de acțiunile președintelui interimar Crin Antonescu, în cadrul unui interviu pentru Transilvania Live.
În plus, Rus l-a atacat şi pe actualul ministru delegat al Administraţiei, Radu Stroe, pe care l-a etichetat ca fiind un.şmecheraş de mâna a doua.
“În loc să-mi dea un telefon să mă întrebe, pe telefonul ala, cu care e legat de ministrul de Interne, să mă întrebe cum e cu astea. În loc să mă întrebe, a ales să meargă la TV şi să se certe cu mine prin televiziuni, că am ceva de ascuns, că mint, că ascund cifre. Asta pentru mine a reprezentat o bilă neagră. Nu-l şterg de pe listă, dar o perioadă nici nu l-aş mai număra, pentru mine a fost o deziluzie.” a comentat Rus referitor la reacția lui Crin Antonescu.
În plus, Rus suţine că, după demisia sa şi a ministrului delegat pentru administraţie Victor Paul Dobre, succesorii lor au prezentat aceleaşi liste electorale permanente de la referendumul din 29 iulie la Curtea Constituţională a României.
“De Victor Paul Dobre îmi pare rau pentru că este un excepțional specialist în Administrație, pe Stroe acesta nu îl cunosc, decât așa cât l-am văzut și mi s-a părut un șmecheraș de mâna a doua”, a mai declarat fostul ministru Ioan Rus.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf