Coaliţia de guvernare, la un PAS DE RUPTURĂ. ‘RUŞINE colegilor noştri de la PSD!’

Coaliţia de guvernare, la un PAS DE RUPTURĂ. 'RUŞINE colegilor noştri de la PSD!'

Coaliţia PSD-ALDE pare să aibă probleme tot mai grave.
Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, consideră că relaţia cu conducerea PSD din judeţ este proastă.

Întrebat vineri într-o conferinţă de presă, în contextul exprimării de către acesta a unor nemulţumiri, cum vede în viitor colaborarea la nivel judeţean cu PSD, Ioan Lazăr a susţinut că „la fel de proastă ca şi până acum”.
Liderul ALDE a adăugat că el nu vede, referindu-se la relaţia conducerii PSD Alba cu partidul pe care îl reprezintă, „nicio îmbunătăţire, nicio tentativă, bunăvoinţă”.

Ioan Lazăr a ţinut să sublinieze că are „o foarte mare dezamăgire”, pentru că printre cei care au semnat expunerea de motive pentru demiterea viceprimarului din Lupşa s-au regăsit toţi consilierii locali ai PSD, adică cei cu care sunt într-o alianţă de guvernare.

„Deci, asta este cel mai trist şi marea mea dezamăgire este conducerea PSD Alba, pentru că refuz să cred că cei din conducere (…) nu au ştiut, că ei se jură că nu fură şi i-am prins cu raţa în gură. Nu se poate, cum să nu ştii tu, ca preşedinte al organizaţiei, vicepreşedinte, despre demiterea viceprimarului, despre demiterea unui coleg din alianţă”, a declarat Ioan Lazăr, potrivit Agerpres.

El a menţionat că nu îi condamnă politic pe consilierii liberali din Lupşa, susţinând că „vina cea mai mare aparţine colegilor din PSD”.

Lazăr s-a mai referit şi la un alt „foarte urât”, exprimându-şi nemulţumirea că liderul ALDE Cîmpeni nu a fost invitat pe scenă în cadrul evenimentelor desfăşurate de „Zilele Oraşului”.
„Scena a fost roşie în totalitate. (…). Deci, ruşine colegilor noştri de la PSD Alba”, a afirmat liderul ALDE.

Nu e pentru prima data când liderul ALDE Alba îşi exprimă nemulţumirea faţă de relaţia cu social-democraţii. În urmă cu câteva luni a spus despre liderii PSD Alba că ar fi „prefăcuţi” şi că „nu se ţin de cuvânt”, susţinând că la nivel judeţean „nu e o relaţie aşa cum ar fi normal să existe” între două partide aflate la guvernare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`