Întreținerea, mai scumpă de la iarnă

Publicat: 03 10. 2012, 10:41
61033

Costurile pentru întreţinere vor creşte simţitor până la finalul acestui an.

Întreţinerea ocupă al doilea loc în topul cheltuielilor lunare ale unei familii, reprezentând peste 30% din coşul de consum. Aceste costuri vor creşte cel mai mult la iarnă din cauza faptului că utilităţile, precum termoficarea, apa caldă, gazele sau energia electrică, s-au scumpit deja.

Astfel, preţurile utilităţilor s-au majorat în luna august cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. În schimb, la categoria salubritate şi gestionarea deşeurilor, majorarea este de peste 20%, conform datelor Institului Naţional de Statistică.

În iarna trecută, creşterea cu 4% a costurilor de producţie la furnizori s-a soldat cu o majorare de 24% a tarifelor pe facturilor consumatorilor. Este astfel de aşteptat ca impactul să fie cel puţin la fel de mare şi de această data. Asta şi în condiţiile în care statul intervine tot mai puţin pentru atenuarea şocurilor, prin liberalizarea pieţei de gaze.

Presiunea pe bugetele companiilor va fi de asemenea extrem de mare. Preţurile de producţie în industrie au crescut în luna august cu 7,1% faţă de aceeaşi lună în 2011, de aproape de două ori mai mult decât cele din coşurile de consum al populaţiei. Scumpirile se transmit însă în maxim trei luni şi în costurile mărfurilor nealimentare şi în unele servicii, dar mai ales în preţul întreţinerii locuinţei.

Întreținerea, mai scumpă în iarna lui 2012

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: