Intervenție SMURD la congresul PNL: Un delegat a căzut prin podeaua scenei modulare
Un delegat la congresul PNL a căzut prin podeaua scenei modulare pe care s-au susţinut discursurile. La fața locului a intervenit o ambulanță SMURD. Acesta a fost transportat la spital, informează Agerpres.
Liberalii își aleg noul președinte în cadrul unui congres
La congresul PNL participă circa 5.000 de delegaţi din întreaga ţară. La ora publicării acestei știri se numără voturile ce vor stabili noul președinte al formațiunii.
Ludovic Orban, candidat la președinția partidului, a reclamat deja nereguli.
„Sunt semnale că sunt cel puţin 14 organizaţii în care sunt oameni cărora li s-a cerut foarte clar să-şi arate votul”, a spus Orban și a dat câteva exemple de filiale: Constanţa, Vaslui, Neamţ sau Teleorman.
„Să le fie rușine! Asta nu e democraţie!”, a mai susținut Orban.