Intervenția decisivă a SUA în dosarul Schengen a venit în urma discuțiilor cu Marcel Ciolacu. Procesul era în impas de luni întregi, din vremea tandemului Bode-Ciucă

Intervenția decisivă a SUA în dosarul Schengen a venit în urma discuțiilor cu Marcel Ciolacu. Procesul era în impas de luni întregi, din vremea tandemului Bode-Ciucă
Marcel Ciolacu s-a întâlnit în SUA și cu Ronald Lauder, diplomatul care i-a convins pe austrieci să își schimbe poziția în dosarul Schengen

Fostul ambasador american Ronald Lauder a discutat cu cancelarul Austriei despre flexibilizarea poziției pe Schengen, după ce s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu în cadrul vizitei efectuate în SUA de premierul român.

Procesul de aderare a României la Schengen a fost în impas luni întregi, din vremea în care Nicolae Ciucă era prim-ministru, iar Lucian Bode conducea Ministerul Afacerilor Interne. Situația s-a deblocat abia în contextul vizitei efectuate recent de Marcel Ciolacu peste ocean, acolo unde actualul premier a discutat cu unul dintre diplomații care i-au convins pe austrieci să își schimbe poziția.

Marcel Ciolacu s-a întâlnit în SUA cu Ronald Lauder, diplomatul care i-a convins pe austrieci să își schimbe poziția

Presa austriacă a explicat că, în schimbarea de poziție a Vienei pe subiectul Schengen, au fost decisive și discuțiile purtate de politicienii austrieci cu Ronald Lauder, fost ambasador al SUA în Austria și unul dintre cei cu care s-a întâlnit Marcel Ciolacu în SUA.

După luni de blocaj, jurnaliștii austrieci au anunțat săptămâna trecută că guvernul de la Viena este gata să accepte aderarea treptată a României și Bulgariei la spațiul Schengen, întâi cu traficul aerian, dacă Bucureștiul și Sofia sporesc protecția frontierelor și acceptă solicitanți de azil din Austria. Cel mai probabil partea austriacă va prefera o aderare în etape pentru a rămâne neșifonat și orgoliul politicienilor de la Viena.

„Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene.

Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit. După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, declara Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`