Interimarul Daniel Băluță a luat primele măsuri împotriva corupției la Primăria Sectorului 4: O comisie de disciplină îi va cerceta funcționarii care se abat de la lege

Interimarul Daniel Băluță a luat primele măsuri împotriva corupției la Primăria Sectorului 4: O comisie de disciplină îi va cerceta funcționarii care se abat de la lege
Foto: Agerpres

Primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, a adoptat primele măsuri în calitate de edil. Printre acestea, a dispus sesizarea și întrunirea comisiei de disciplină din primărie și Direcția Generală de Poliție Locală sector 4.

„Întrunit în ședința extraordinară, luni, 9 noiembrie a.c., Consiliul Local Sector 4 a luat la cunoștință de demisia lui Cristian Popescu – Piedone din funcţia de Primar. De drept, în baza Legii 215/2001, atribuţiile ce îi reveneau acestuia vor fi îndeplinite de Viceprimarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

În noua sa calitate, având în vedere prerogativele ce îi revin, Primarul Interimar al Sectorului 4, Daniel Băluță,  a adoptat, ca prime măsuri administrative, sesizarea şi întrunirea de urgenţă a Comisiei de disciplină a funcţionarilor publici, constituită atât în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 4, cât şi în cel al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4″, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.
 
Totodată, Băluță transmite că vor fi stabilite măsurile disciplinare ce se impun a fi adoptate faţă de funcţionarii publici care au săvârşit abateri disciplinare în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau în cazul tragediei de la Clubul Colectiv.

„Conform prevederilor Legii 188/1999, privind Statutul Funcţionarilor Publici, al organigramelor şi regulamentelor de organizare şi funcţionare ale celor 2 instituţii publice de interes local, în urma analizei pe care membrii comisiei o vor realiza, vor fi stabilite măsurile disciplinare ce se impun a fi adoptate faţă de funcţionarii publici care au săvârşit abateri disciplinare în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau în cazul tragediei de la Clubul Colectiv. 
 

Primarul Interimar al Sectorului 4, Daniel Băluţă, a dispus ca măsurile disciplinare pe linie administrativă să fie adoptate şi comunicate în cel mai scurt timp cu putinţă”, mai scrie în comunicat.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:18 - Un tânăr a intrat cu un cuțit într-o primărie din Argeș. A devenit violent
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)