Întâlnire de lucru la CJ Ilfov: Subiectul central – Primul Pact Ecologic Local realizat în România. Au participat specialiști din Olanda, parteneri din Italia, reprezentanți ai mediului academic, IMM-uri şi ONG-uri (FOTO)
O întâlnire de lucru vizând Primul Pact Ecologic Local realizat în România a avut loc, miercuri, la sediul Consiliului Județean Ilfov. Dezbaterea a fost condusă de vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, la ea participând partenerii din Italia, reprezentanți ai mediului academic, ai institutelor de cercetare – dezvoltare, IMM-uri şi ONG-uri. De asemenea, specialişti din Olanda și Germania s-au alăturat și ei, online.
Ședință de lucru la CJ Ilfov privind Primul Pact Ecologic Local
„Astăzi, la sediul Consiliului Județean Ilfov, a avut loc întâlnirea de lucru condusă de vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, desfășurată în cadrul proiectului SME4GREEN, împreună cu partenerii din Italia, reprezentanți ai mediului academic, ai institutelor de cercetare – dezvoltare, IMM-uri şi ONG-uri.
Tema dezbaterii – construirea unei cooperări eficiente, cu scopul identificării unor noi măsuri pentru protecţia mediului şi pentru generarea unui schimb de bune practici în domeniul economiei verzi și circulare.
Specialişti din Olanda și Germania s-au alăturat, online, evenimentului, cu prezentarea rezultatelor pe care le-au obţinut în implementarea pactului ecologic local, a bunelor practici transferabile și a aspectelor concrete care să vină în întâmpinarea demersului județului Ilfov.
De la cum putem sprijini mediul economic pentru a realiza o tranziție verde eficientă, la cele mai importante aspecte legate de acțiunile pe care societatea civilă le poate face, dar şi la exemple de inițiative sprijinite de autoritățile publice, în cadrul întâlnirii – toate au fost dezbătute drept potențiale soluții, deja testate în oraşele Amsterdam și Mannheim.
De asemenea, au fost analizate proiecte în implementare sau finalizate, care se bazează pe economia circulară, reducerea risipei alimentare, energie regenerabilă, monitorizarea poluării, colectarea și reciclarea deșeurilor, tranziția energetică și reciclarea bunurilor de consum”, a transmis Consiliul Județean Ilfov.
Concluziile au pus accentul pe cooperarea cu societatea civilă și sectorul privat: „Conștienți fiind că, în acest moment, este tot mai evidentă importanța alocării resurselor și susținerea IMM-urilor în adoptarea de planuri de dezvoltare care să țină cont de mediul înconjurător, Județul Ilfov – Consiliul Județean și partenerii săi susțin inovarea și creșterea sustenabilă pe termen lung și eforturile întreprinderilor mici și mijlocii care dezvoltă afaceri sănătoase, nu doar din punct de vedere financiar, ci și social”.
Întâlnirea de lucru a avut loc în cadrul proiectului SME4GREEN. Programul e cofinanțat de Comisia Europeană, prin apelul “Social economy and local green deals supporting SMEs to become more resilient”, în cadrul “Single Market Programme – SMP COSME”.