Întâlnire de GRADUL ZERO dintre Victor Ponta și Daniel Constantin! Subiectele delicate despre care au vorbit
Victor Ponta este acuzat că își dorește ruperea PSD, iar alături de Daniel Constantin, care, urmând același scenariu, va rupe ALDE, să facă o nouă construcție politică. Co-președintele ALDE admite că se află în relații bune cu fostul șef al PSD și chiar s-a întâlnit cu el duminică, după ședința tensionată din Alianță.
„Nu forţez ieşirea din guvern, nu este vorba de nicio conspiraţie că nu şiu ce fac cu Victor Ponta. Mă întâlnesc cu Victor Ponta, m-am văzut cu el şi după şedinţa de duminică. Am o relaţie personală şi nimic mai mult, dânsul este membru PSD nu am nicio conspiraţie cu el”, a declarat Daniel Constantin la un post de televizune, potrivit stiripesurse.ro.