Insulta şi calomnia ar putea fi reintroduse în Codul Penal: Cristiana Anghel a depus în Parlament un proiect de lege în acest sens (VIDEO)
Cristiana Anghel, senatorare a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România, a depus în Parlament, un proiect de lege potrivit căruia insulta și calomnia ar fi reintroduse în Codul Penal, informează B1 TV.
Senatoarea spune că nu doreşte să vadă oameni după gratii, în urma demersului său, ci vrea doar să apere „valorile morale”.
Totodată, ea spune că propunerea sa nu vizează presa, cu care susţine că are o relaţie foarte bună.
„Ideea a venit de la deciziile Curţii Constituţionale din 2007 şi cea din 2013 în care se susţine că totuşi au fost reintroduse in Codul Penal infractiunile de calomnie si insultă. Adevărul este că trăim intr-o lume nebună. Toată lumea îşi permite să jignească să calomnieze fără niciun fel de probleme. Şi aici nu mă refer la presă. Iniţiativa legislativă nu este făcută împotriva presei”, spune aceasta.
Senatorul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România spune că, în mediul virtual, sunt mulţi cei care insultă şi nu suportă consecinţele.
„Am propus inclusiv pentru insultă pedeapsa cu închisoare, nu în ideea ca va fi condamnat cineva, ci în ideea că respectiva perioadă se transformă într-o amendă mai mare”, a spus Anghel.
Cristiana Anghel este convinsă că iniţiativa legislativă va trece, chiar dacă nu în varianta pe care a propus-o ea, iar măsura ca fi ca „un duş rece” pentru cei care calomniază în spaţiul virtual.