Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, afirmă că la europarlamentarele din 2014 formaţiunile de dreapta din România trebuie să aibă o listă comună de candidaţi, sub sigla PPE.
„În alegerile europarlamentare trebuie avută în vedere o platformă unică de dreapta, cu susţinerea PPE. PPE este singurul partid de dreapta din Parlamentul European”, a declarat Moisescu.
Președintele IRL a adăugat că este de acord cu ideea exprimată recent de preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, despre nevoia de a uni platforma de dreapta la europarlamentare.
Moisescu a reiterat că IRL este deschisă discuţiilor cu orice formaţiune de dreapta, inclusiv PDL şi Mişcarea Populară, însă întrebat dacă organizaţia sa va accepta să susţină candidaturile Monicăi Macovei sau Elenei Băsescu, el a spus că nu poate da un răspuns acum, însă întrebarea este „foarte bună”.
Liderul IRL a arătat că şi la alegerile prezidenţiale IRL poate sprijini un anumit candidat de dreapta, adăugând că dacă activităţile fundaţiei se vor diversifica şi va avea un număr semnificativ de membri, nu este exclusă nici înfiinţarea unui partid.
În prezent, Iniţiativa România LiberalăL a primit peste 2.600 de cereri de adeziune, sunt în curs de înfiinţare 11 filiale teritoriale, iar în perioada următoare se va urmări lansarea oficială a unora dintre acestea, îndeosebi la Timişoara, Constanţa, Vrancea, Prahova, Neamţ şi Paris, în Franţa, precum şi prezentarea unui program economic adresat mediului de afaceri.