Încercare EȘUATĂ a soției lui Ponta: Un proiect inițiat de Daciana Sârbu, respins la Parlamentul European
Un proiect inițiat de europarlamentarul Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, a fost respins la Parlamentul European.
Proiectul inițiat se numește „Suntem ceea ce mâncăm”, și urma să-i convingă pe membrii Comisiei Europene să implementeze legi în domeniul nutriției, care să prevină obezitatea, informează stirilekanald.ro.
“Există o legătură profundă între alimentație și sănătate; cât mai mulți oameni trebuie să înțeleagă această legătură, prin educație nutrițională, și cât mai multe politici concrete trebuie să facă opțiunile sănătoase accesibile tuturor, fiindcă doar așa putem speră să stopăm criza obezității”, a scris eurodeputata PSD, care este vicepreședinte al Comisiei de Sănătate publică din Parlamentul European. Daciana a adus diverși specialiști, printre care și Mihaela Bilic, care au susținut conferințe de susținere a proiectului.
“Comisia Europeană trebuie să vina cu propuneri ferme de politici publice menite să reducă amploarea obezității; printre aceste teme se află reformularea alimentelor pentru reducerea cantităților de sare, grăsimi saturate și zahăr; limitarea consumului de grăsimi; diminuarea cantităților de zahăr permise în alimentele pentru sugari și copiii de vârste mici”, a mai susținut Daciana. Cu toate eforturile sale, proiectul a fost respins.
“Sunt dezamăgită! Comisia Europeană a considerat că proiectul meu pilot în domeniul nutriției este prea ambițios pentru scopul de a-i ajuta pe profesori și pe părinți să protejeze sănătatea copiiilor”, a anunțat Daciana Sârbu.