Încă un politician răpus de COVID-19: Un consilier judeţean PNL din Olt a murit la spital după ce a fost infectat cu noul coronavirus
Pandemia de COVID-19 face o nouă victimă în rândul clasei politice. Consilierul judeţean liberal Florea Niculae a murit joi, la spital după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2.
O nouă victimă în rândul politicienilor din caua COVID-19
„Cu regret anunţăm dispariţia colegului nostru, consilierul judeţean Niculae Florea, răpus în această dimineaţă de acest virus necruţător. Dumnezeu să te odihnească, prieten drag!”, a scris joi, pe Facebook, preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.
Secretarul general al PNL Olt, Ana Maria Ciauşu, care în această vară a avut o formă medie de COVID-19 şi s-a vindecat, a spus că virusul SARS-CoV-2 a fost „neiertător” cu liberalul Florea Niculae.
„Am pierdut astăzi un prieten drag, Florea Niculae, consilier judeţean şi unul dintre cei mai vechi liberali ai filialei Olt a Partidului Naţional Liberal. Virusul acesta, pe care mulţi îl consideră o gripă, a fost neiertător cu el… Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!”, a scris pe Facebook Ana Maria Ciauşu.
O nouă zi cu peste 7.000 de noi cazuri de infectare cucoronavirus. 127 de pacienți cuCOVID-19au murit
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță, în raportarea de joi, că în ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 7.067 de noi cazuri deCOVID-19.
Asta în condițiile în care în același interval au fost efectuate 31.437 de teste, la nivel național. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.048 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În prezent, în spitalele din țară sunt internați 12.251de pacienți infectați cu noulcoronavirus, 1.288 dintre aceștia aflându-se în secțiile de terapie intensivă. Alți 127 de pacienți, diagnosticați cu afecțiunea respiratorie provocată de SARS-CoV-2, au murit de miercuri până joi, mai anunță autoritățile.
Bilanțul total al infectărilor, la nivel național, a ajuns, astfel la 539.107, dintre care 434.679 de pacienți au fost declarați vindecați de la începutul pandemiei și până în prezent.
Numărul de victime pe care infecția cucoronavirusle-a făcut până acum în România a ajuns la 12.948. Asta după ce, în ultimele 24 de ore au murit 71 bărbați și 56 femei, care erau internați în spitale din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.