În Constanța sunt bani mulți pentru patronii din turism, dar nu și pentru asfaltarea străzilor (VIDEO)
Există bani pentru patronii din turism, dar nu şi pentru asfaltat. După două hotărâri ale consilierilor locali din Constanţa, patronii de turism din oraş vor plăti impozite cu 50% mai mici pe clădirile și terenurile folosite pentru servicii turistice. Valoarea estimată a ajutorului de minimis este de 4 milioane şi jumătate de euro. În aceeaşi şedinţă, consilierii au aprobat asfaltarea a doar 22 de străzi. Chiar dacă şi alte şosele sunt pline de gropi, primarul PSD Decebal Făgădău spune că nu există fonduri pentru mai multe, informează B1 TV.
La sensul giratoriu de la ieşirea de pe autostrada A4 spre podul nou de la Agigea plăcile de beton sunt crăpate şi se ridică pur şi simplu atunci când trec maşinile de mare tonaj. Ba mai mult, autovehiculele care trec pe acolo, dacă nu au o viteză mică, derapează. Tocmai din această cauză, acum câteva zile acolo a avut loc un accident rutier.
Nu este însă singura stradă cu probleme din Constanța. Consiliul local al oraşului a alocat bani pentru asfaltarea a doar 22 de străzi. Nu există fonduri pentru mai multe, spune primarul PSD Decebal Făgădău.
În Constanța sunt bani mulți pentru patronii din turism, dar nu și pentru asfaltarea străzilor
#DIRECT_ONE_2syy6p#
Şi dacă pentru străzi spun că nu sunt fonduri, consilierii locali au hotărât ca patronii de turism din oraş să plătească impozite cu 50% mai mici pe clădirile și terenurile folosite pentru serviciile turistice. Dacă pâna acum beneficiau de aceasta reducere doar unitățile care desfășurau activitate mai puțin de șase luni pe an, de acum încolo ajutorul de minimis va fi acordat tuturor patronilor şi proprietarilor din turism, pe o perioadă de trei ani, din 2016 până în 2018.
Toate aceste reduceri vor produce o gaură peste patru milioane şi jumătate de euro în bugetul local. În schimb, asfaltarea străzilor va costa în jur de două milioane de euro. Cu banii care se acordă ca ajutor de minimis pentru patronii din turism, ar fi putut fi asfaltate încă 44 de străzi.
Lucrările de asfaltare pentru cele 22 de străzi vor fi făcute de o societate comercială a primăriei. Acestea ar trebui să fie gata până la finalul lunii august.