În ce condiţii poate fi suspendat preşedintele Traian Băsescu: Vezi paşii şi prevederile legale

Publicat: 21 11. 2011, 14:11
Foto: Mediafax

Liderii USL au anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. De la declanşarea procedurii şi până la demiterea propriu-zisă a preşedintelui trebuie urmaţi, însă, mai mulţi paşi. Regulile sunt stipulate în Constituţia României, în Regulamentul Parlamentului, precum şi în Legea referendumului.  

Pentru ca iniţiativa să fie aprobată, Opoziţia are nevoie de cel puţin 235 de voturi „pentru” suspendare din partea parlamentarilor, lucru greu de atins în condiţiile în care Opoziţia are mai puţini parlamentari decât Puterea. Ulterior, se organizează un referendum, al cărui rezultat este dat de opţiunile exprimate de majoritatea celor care se prezintă la urne. 

Ce prevede Constituţia 

Potrivit Articolului 95 din Constituţia României, „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”

Acelaşi articol mai prevede faptul că „propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui” şi că „dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”.

Ce prevede Regulamentul Parlamentului

Conform Articolului 66 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României în cazul săvârşirii de către acesta a unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, făcută de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, se depune concomitent la birourile permanente ale Camerelor Parlamentului. Birourile permanente, sub semnătura preşedinţilor, comunică neîntârziat această propunere Preşedintelui României, precizându-se totodată data şi locul şedinţei comune a Camerelor.”

După prezentarea propunerii de suspendare din funcţie şi ascultarea explicaţiilor Preşedintelui României, preşedintele care conduce şedinţa comună consultă deputaţii şi senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

„În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însoţită de informaţiile necesare, se trimite de îndată, de către preşedintele care a condus şedinţa comună, Curţii Constituţionale spre consultare, menţionându-se şi termenul până la care aceasta trebuie să se pronunţe. În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale, Camerele Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcţie”, precizează Regulamentul.

La dezbateri este invitat şi Preşedintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicaţii asupra faptelor ce i se impută. Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar votul este secret, prin bile.

Raportul întocmit de eventuala comisie comună de anchetă constituită se trimite apoi Curţii Constituţionale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului.

„Hotărârea adoptată de Parlament în cadrul procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României se comunică acestuia, în termen de 48 de ore, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere. Dacă propunerea de suspendare din funcţie a fost aprobată, hotărârea se trimite şi Guvernului în vederea iniţierii proiectului de lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru demiterea Preşedintelui”, se mai precizează în Regulament.

Legea referendumului

Dacă se ajunge la organizarea unui referendum, cetăţenii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu demiterea preşedintelui şi vor putea răspunde cu „Da” sau „Nu”. În urma unei propuneri din 2007, validată de Curtea Constituţională, preşedintele poate fi suspendat dacă se întruneşte majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care au participat la referendum.  

În mod normal, conform Articolului 5 din această lege, un referendum este valabil „dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”

Iată ce prevede Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului: 

„ART. 8
Referendumul pentru demiterea Presedintelui României este obligatoriu si se stabileste prin hotarâre a Parlamentului, în conditiile prevazute la art. 95 din Constitutie.

ART. 9
Cetatenii care participa la referendum au dreptul sa se pronunte prin „DA” sau „NU” la urmatoarea întrebare înscrisa pe buletinul de vot: „Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui României?”

ART. 10
Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui României este aprobata daca a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum.

Preşedinţii USL au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că vor declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. USL își motivează intenţia prin faptul că în România s-a petrecut un proces de gravă erodare a statului de drept după ce Traian Băsescu a declarat, la postul public de radio că, indiferent de ce va spune Curtea Constituţională, despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor, nu există bani pentru majorări.

Află AICI mai multe despre demersul USL

Preşedintele Traian Băsescu se află pentru a doua oară în faţa acestui demers. Şeful statului s-a mai confruntat cu această situaţie şi în primul mandat, în 2007. Parlamentul a aprobat atunci suspendarea preşedintelui, însă la referendumul de demitere decizia a fost invalidată de cetăţeni.

La referendumul pentru demiterea preşedintelui, organizat pe 19 mai 2007, 74,48% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat „împotrivă”, iar 24,75% au votat „pentru”. Prezenţa la referendum a fost de 44,45%.

Pe durata suspendării din funcţie a şefului statului, prerogativele lui Traian Băsescu au fost îndeplinite de Nicolae Văcăroiu, în calitate de preşedinte al Senatului. Pe durata asigurării interimatului, Văcăroiu s-a autosuspendat din PSD.