În căutarea unui purtător de cuvânt pentru Klaus Iohannis. Nemulțumirile foștilor comunicatori de la Cotroceni
După demisia neaşteptată de acum trei zile a Tatianei Niculescu Bran din funcția de consilier prezidențial, Klaus Iohannis caută un nou purtător de cuvânt, insă până atunci, președintele a numit un consilier de stat, pe Daniela Bârsan, fost şef al biroului de presă de la Partidul Naţional Liberal, informează Digi 24.
Foştii consilieri ai lui Traian Băsescu spun că nu este de mirare că nu avem încă un comunicator la Cotroceni, având în vedere că fostul purtătorul de cuvânt a fost transformat de politicieni într-un simplu funcţionar al Administraţiei prezidenţiale.
Adriana Săftoiu, fostul purtător de cuvânt a lui Traian Băsescu, spune că, atât în State cât și în Europa, purtătorul de cuvânt al preşedintelui este o instituţie în sine. Face declaraţii de presă săptămânal şi participă la dezbaterile televizate în numele celui mai puternic om din lume. Vorbeşte liber despre orice, de la teme interne la politică externă.
„Nu o veţi vedea pe Angela Merkel făcând declaraţii de presă zilnic sau făcând turul televizoarelor. Nici preşedintele Franţei, nici premierul Italiei. Purtătorul de cuvânt este cel care face informările, el este cel face precizările pe care le cere presa”, spune Adriana Săftoiu.
„Politicianul a devenit mult mai vorbăreţ. El este… în sine se comportă ca un purtător de cuvânt. În ultimul timp, purtătorii de cuvânt au renunţat la funcţie pentru că s-au simţit frustraţi”, mai spune Adriana Săftoiu, menționând că de la Corina Creţu şi Adriana Săftoiu, niciun purtător de cuvânt nu a mai făcut declaraţii publice în România.
Valeriu Turcan, un alt fost purtător de cuvânt al lui Băsescu crede că și salariu, care „nu este unul extraordinar, în jurul sumei de 1000 de euro”, contează, având în vedere că
în „mediul privat îţi oferă de două-trei ori mai mult din start”.
„Cred că unul dintre motivele pentru care a preferat să se retragă este că nu a reuşit să imprime o anumită amprentă comunicării preşedintelui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu are cel mai puternic punct al personalităţii sale comunicarea. Ar avea nevoie de un purtător de cuvânt ceva mai prezent pentru a suplini asta”, spune analistul Cristian Pârvulescu, care atrage atenția asupra faptului că Tatiana Niculescu Bran a avut cel mai scurt mandat, de doar patru luni.
Fostul jurnalist a demisionat în urmă cu trei zile. Şi-a explicat plecarea printr-un comunicat scurt, în care s-a plâns că relaţia cu presa nu a fost cea pe care şi-ar fi dorit-o. (Detalii AICI)