Important lider PSD sare în APĂRAREA senatorului liberal Zamfir. “Admirație Zamfir, SILĂ INFINITĂ Orban”

Publicat: 04 02. 2018, 22:57

După înlăturarea de la șefia Comisiei Economice din Senat, senatorul PNL Daniel Zamfir primește un sprijin neașteptat din partea unui important lider PSD.

„Solidar, dincolo de partide! Solidar cu demnitatea, curajul și lupta pentru principii. Solidar cu cei care merg în linia întâi în lupta cu băncile, cu marile corporații, în interesul cetățeanului. Și nu în ultimul rând, solidar cu cei care îi expun pe politruci. Zamfir e om politic. Ludovic Orban e un politruc, un trubadur penibil al statului de drepți. #AdmirațieZamfir#SilăInfinităOrban”, a scris deputatul PSD Liviu Pleșoianu, pe pagina sa de Facebook.

Daniel Zamfir a fost înlăturat joi, la ordinul președintelui PNL, Ludovic Orban, de la conducerea Comisiei Economice de la Senat, acesta fiind înlocuit cu Florin Cîțu.

Senatorul liberal lansase miercuri un atac la adresa lui Ludovic Orban, acuzându-l că vrea să îl înlăture de la şefia Comisiei economice. Zamfir a susținut că liderul liberalilor a sunat „în disperare” ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup şi a afirmat că PNL „are mare nevoie de un preşedinte cu demnitate şi puţintel curaj”.

„Ludovice, Ludovice… Nu te laşi de metehnele care te-au ‘consacrat’ în PNL… După ce, în mod ruşinos, ai fugit de un răspuns când te-am întrebat care sunt actele de ’deviaţionism’ pe care le-am comis în activitatea mea la Comisia Economică, ai început să înroşeşti telefoanele să le ceri colegilor din Senat să mă schimbe de la Comisie. Ştiu. Te deranjează tare că îmi văd de treabă acolo.Te deranjează şi că deranjez interese. Te deranjează că apăr cetăţenii de abuzurile băncilor, IFN-urilor şi ale recuperatorilor? Sau că cer cu obstinenţă ca «băieţii deştepţi» să plătească redevenţele cuvenite Statului? Sigur însă, te-a deranjat că ţi-am cerut public să te delimitezi de Mihail Neamţu, cunoscut pentru orientările lui de extrema dreaptă, care public a anunţat, postând un filmuleţ pe Facebook, că se delimitează de Iohannis! Iar tu, Ludovic, în loc să sancţionezi poziţia neconformă cu linia partidului, îl răsplăteşti, punându-l să-i instruiască pe tinerii liberali… Pe de altă parte, invoci, în mod jalnic, când suni în disperare pentru Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, ‘dorinţele din Deal’. Tu n-ai să înţelegi niciodată că PNL are mare nevoie de un preşedinte cu demnitate şi puţintel curaj, măcar! Laşitatea e cea mai urâtă trăsătură de caracter în politică”, scria Daniel Zamfir miercuri, pe pagina sa de Facebook.