Iliescu: Acuzele false ale CSM la adresa mea, a lui Ponta și Antonescu, sunt regretabile

Publicat: 16 08. 2012, 17:30

Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, că acuzațiile CSM, care a sesizat Inspecția Judiciară privind presiuni de partea sa, a premierului Victor Ponta și a președintelui interimar Crin Antonescu, sunt regretabile.

Este surprinzător şi regretabil faptul că preşedinta CSM, în loc să ia în considerare îngrijorarea legitimă a opiniei publice în legătură cu fapte şi acţiuni flagrante de intimidare a cetăţenilor care au votat la referendum, lansează această acuză falsă la adresa celor care şi-au exprimat tocmai preocuparea şi s-au pronunţat în sprijinul cetăţenilor agresaţi. Mai mult, domnia sa se exprimă deja într-o formă concluzivă. Nu mai e de înţeles solicitarea Inspecţiei Judiciare. Ce să mai controleze, dacă dânsa deja exprimă o concluzie în legătură cu această chestiune?„, a spus Iliescu, la RFI.

Acesta a susținut puternic că nu a interferat cu justiția, ci a avut o simplă reacție vizavi de presupusele abuzuri comise de procurorii care cercetează modul în care s-a votat la referendum.

Dar ce, eu m-am amestecat în vreun fel în desfăşurarea procesului? Eu am avut o simplă reacţie la nişte fapte flagrante nu ale justiţiei, ci ale unor procurori care ameninţă, care reprezintă fapte în sine inacceptabile, care pun în pericol dreptul de exercitare a votului de către cetăţeni„, a mai spus Ion Iliescu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice făcute de preşedintele interimar, Crin Antonescu, preşedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, şi primul ministru Victor Ponta, afirmații „de natură să afecteze independenţa justiţiei”.

Vezi AICI mai multe detalii despre sesizarea depusă de CSM.