Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat miercuri la încheierea şedinţei Comisiei electorale, că săptămâna viitoare se va stabili dacă USL va reveni în Parlament, arătând că în ultimele două săptămâni opoziţia a fost prezentă în Senat.
Declarația lui Sârbu vine în contextul în care preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat că USL ar trebui să revină în Parlament, să demită Guvernul, şi să organizeze, în maximum trei luni, alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
”În opinia mea, ar fi momentul ca, din 17 aprilie, USL să se întoarcă în Parlament, să lupte în plen şi comisii, să formeze o nouă majoritate, să demită Guvernul Ungureanu, să suspende preşedintele care încalcă sistematic Constituţia şi să organizeze, în maxim 3 luni, alegeri parlamentare şi prezidenţiale”, susţine Voiculescu, citat de Mediafax.
Sârbu a precizat că USL se va decide săptămâna viitoare și că deocamdată opoziţia nu are majoritate în Camera Deputaţilor.