Ilie Sârbu, despre votul din Parlament: Mai bine numără Roberta Anastase, așa se obține majoritatea

Publicat: 28 09. 2011, 16:18

Liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu a declarat, miercuri, privind presupusa încălcare a regulamentului celor două Camere de marți, că voturile ar trebui să fie numărate de Roberta Anastase, astfel asigurându-se majoritatea necesară, potrivit Mediafax.

E mai uşor să numere doamnna Roberta Anastase şi ei îi va da întotdeauna majoritatea de care are nevoie şi votul pe care puterea îl poate exprima ca lucrurile să iasă aşa cum îşi doreşte„, a declarat Sârbu.

Grupurile parlamentare ale USL vor sesiza Comisia juridică a Camerei pentru sancționarea Robertei Anastase și a lui Ioan Oltean pentru supunea la vot a unor rapoarte ilegale privind CSA și Curtea de Conturi.

De cealaltă parte, Anastase a clasificat aceste acuzații drept unele „gratuite, nefondate și neserioase„.