Ilie Năstase vrea să plece din România şi să se stabilească în Rusia, nemulţumit pe taxele mari pe care le impune statul. Conform specialiştilor, românii sunt printre cei mai slabi plătiţi europeni.
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a supărat când a aflat că taxele impuse de statul român sunt mai mari chiar şi decât cele din Franţa. Asta în timp ce francezii au salariile de aproape şase ori mai mari decât românii şi plătesc cu 3 la sută mai puţine taxe.
”Pentru ce ni se iau asemenea taxe? Pentru salariile parlamentarilor şi europarlamentarilor? Nu mai vreau să plătesc, mă mut în Rusia, după Gerard Depardieu”, a anunţat Ilie Năstase care a amintit astfel de cazul actorului Gerard Depardieu.
Acesta a plecat din Franţa şi a primit cetăţenia rusă, după ce s-a supărat că nivelul taxelor din ţara lui este aproape dublu faţă de cel din Rusia.
Conform specialiştilor, România ocupă locul 11 în topul ţărilor din Europa cu cele mai mari taxe şi locul 31, adică penultimul, la capitolul venit mediu net. Şi asta nu e tot.
Chiar dacă în ultimul timp erau invidiaţi pentru locul lor de muncă, angajaţii din sistemul bancar au de ce să-şi facă griji. Specialiştii au anunţat că în primul trimestru din nou an, 83 la sută dintre bănci vor face concedieri.