Ilie Bolojan (PNL), președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, a declarat luni, pentru B1 TV, că se pot face „economii importante” la bugetul de stat dacă numărul de bugetari se reduce și aparatul de stat devine mai suplu.
Un exemplu este numărul de secretari de stat. Dacă în anii trecuți guvernul a putut funcția cu 70, de ce acum există 200? Reduceri de personal se pot face și în tot felul de agenții.
De asemenea, în localitățile în care primăriile nu reușesc, din impozitele și taxele încasate, să-și copere nici măcar cheltuielile cu salariile, e evident că trebuie luate măsuri în ce privește numărul de nagajați și salariile acestora.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
„Avem o situație care nu poate fi contestată legată de faptul că numărul de angajați la stat e mult prea mare raportat la cel din sectorul privat și atunci ori reușim – dar Guvernul nu poate face asta, ci companiile – să creștem numărul de angajați în sectorul privat, ceea ce nu e simplu, că înseamnă ani de zile, așa încât ei să-i poată susține pe cei din sectorul public și pe pensionari, sau reducem aparatul de stat. Astea sunt niște evidențe.
În condițiile în care în alți ani țara noastră a putut să funcționeze cu un aparat de sub un milion de angajați la stat, însemană că poate s-o facă și în anii următori.
O altă evidență e că în multe instituții, personalul e supradimensionat, nu are ce să lucreze. Acontinua că această situație înseamnă, în afară de risipă bugetară, demotivarea oamenilor din sectorul public care lucrează (…)
Eu sunt susținătorul unor măsuri care chiar să reducă personalul care nu are ce să lucreze și să adopte niște corecții în zone unde, în mod evident, lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Ilie Boloj.
Acesta a precizat apoi că măsurile de tipul limitării anumitor cheltuieli sau a angajărilor sunt de mică amploare și nu corectează lucrurile pe fond.
„Mă gândesc, de exemplu, dacă toți cei 200 de secretari de stat au fișa postului încărcată… Dacă înainte puteam funcționa cu 70-80-100 de secretari de stat, chiar nu putem funcționa decât cu 200? Nu e o reducere așa de mare, dar dă un semnal instituțiilor din subordine că din start se ia o măsură de la nuvel guvernamental și e semnal clar că toată lumea trebuie să se ducă către o anumită direcție”, a continuat șeful CJ Bihor.
Acesta a mai susținut că în România există mai multe autorități de reglementare, precum ANCOM și ANRE, pe când în Germania există una singură.
„În administrațiile locale, jduețene, acolo unde se constată că e un personal supradimensionat, Guvernul poate să ia măsuri. Acolo unde am localități care nu-și acoperă din impozitele încasate nici măcar cheltuielile cu salariile, acolo nivelul de salariu, numărul de angajați să fie aprobat de Guvern. (…) Dacă tot primesc bani de la Guvern pentru a funcționa, ar trebui să se stabilească niște standarde decente. Asta ar aduce câștiguri în administrație, rămân oamenii care chiar lucrează”, a mai declarat Ilie Bolojan. pentru B1 TV.