Ilan Laufer, anunț CRUCIAL: Ce a decis să facă cu 2 ORE din timpul său! (VIDEO)

Publicat: 29 06. 2017, 10:59

Ilan Laufer, ministrul propus pentru Mediul de Afaceri, are planuri mari: vrea să restructureze Ministerul, să implementeze programul de guvernare și să fie un sprijin real pentru oamenii de afaceri.

”Eu țin și la cum vorbesc, cum relaționez cu oamenii, cum arăt, dar prioritățile mele sunt două: implementarea programului de guvernare și să fiu apropiat ca ministru de oamenii de afaceri și să fiu un sprijin real pentru ei. Voi avea audieri săptămânale, voi aloca două ore din programul meu să discut cu cine vrea să vină. În urma mea vreau să rămână ceva sunt ambițios. Știu ce am de făcut, e greu, dar trebuie structurat Ministerul și adusă o echipă puternică.

Simt o uriașă responsabilitate și când am acceptat mi-am dat seama că trebuie să fac sacrificii mari, dar vreau să le fac pentru România, că cred în această țară. Îmi doresc ca la orice evaluare pe care o va face partidul sau coaliția, ministerul pe care îl conduc să fie în primele trei”, a declarat Laufer.

Acesta a mai susținut că va face o restructurare totală la minister și că vor rămâne doar oamenii ambițioși și puși pe muncă.

Ilan Laufer, anunț CRUCIAL pentru mediul de afaceri

#DIRECT_ONE_rubii2#