ÎCCJ: Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, rămâne sub control judiciar
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, rămâne sub control judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins joi cererea de revocare a măsurii formulate în dosarele „Bica 1” și „Bica 2” în care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. Potrivit Agerpres, decizia Instanței Supreme este definitivă.
Fosta șefă a DIICOT a declarat înainte de aflarea deciziei că vrea să scape de măsura preventivă pentru ca să poată munci și să-și plătească ratele. (Detalii AICI)
„Trebuie să lucrez, în pofida a ceea ce s-a spus, nu am ce să fac. Îmi voi face un cabinet de avocatură”, a spus Bica.
În dosarul Bica 1, fosta șefă DIICOT este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În cel de-al doilea dosar, fosta șefă DIICOT a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (două fapte), abuz în serviciu (două fapte) și favorizarea făptuitorului (două fapte), iar Ionuț Florentin Mihăilescu este acuzat de complicitate la luare de mită.