ÎCCJ a decis să judece recursul ANI privind dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis. Primul termen, pe 14 ianuarie

Publicat: 25 11. 2014, 13:12

Instanţa supremă a admis, marţi, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis.

Primul termen a fost stabilit în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate.

ÎCCJ a luat în discuție, marți, dosarul în care primarul Sibiului a fost declarat în stare de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate. Pe 18 noiembrie ședința a fost amânată, informația fiind publicată în sistemul informatic al instanței supreme, fără să fie indicat motivul.

Ședința de judecată nu a fost publicată, iar judecătorii trebuiau să se pronunțe pe o chestiune de procedură, respectiv dacă recursul ANI este admisibil în principiu.

Dosarul lui Iohannis a ajuns la ÎCCJ după ce pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

ANI a anunțat pe 24 aprilie 2013 că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor SC Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Iohannis a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constantă că se află în incompatibilitate și a dispus anularea deciziei.

Klaus Iohannis a fost ales pe 16 noiembrie președintele României, obținând 6.288.769 de voturi (54,43%), în timp ce Victor Viorel Ponta a obţinut 5.264.383 de voturi (45,56%).