Ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a declarat, joi, la emisiunea „Actual B1”, difuzată de B1 TV, că majorarea salariilor bugetarilor a fost amânată, îmn urma discuțiilor cu FMI și Comisia Europeană, până după 1 ianuarie 2012, pentru că guvernul a preferat să suplimenteze fondurile pentru investiții și plata arieratelor. “Începem de la 1 ianuarie să recuperăm”, a declarat ministrul.
“Potrivit discuțiilor cu Fondul și cu Comisia Europeană vizavi de salarii, adică când recuperăm aceste sume sigur că trebuie să dăm și un orizont de timp. Sigur că toți dorim cât mai repede. Există o economie și avem și niște sume suplimentare pe care le-am adunat în urma colectării, dar s-a pus problema dăm pentru investiții sau dăm bani pentru salarii, de la 1 octombrie, 1 noiembrie, depinde care ar fi fost decizia. S-a decis să dăm bani pentru investiții. Au spus și cei de la Fond: puteți să dați în următoarele luni o anumită sumă, o sumă modestă pentru a recupera din cât s-a tăiat în 2010, sau aveți altă variantă să dați pentru investiții și să plătiți arierate. Am spus că-i mai bine să dăm bani pentru investiții, să plătim arieratele și să începem de la 1 ianuarie să recuperăm suma respectivă dacă nu apar unele derapaje pe piețele financiare”, a spus Ialomițianu.