Ialomițianu, după ce Boloș a anunțat „militarizarea” inspectorilor ANAF: „Nu m-am așteptat ca un ministru liberal să-i amenințe pe contribuabili cu pușca” (VIDEO)

Ialomițianu, după ce Boloș a anunțat „militarizarea” inspectorilor ANAF: „Nu m-am așteptat ca un ministru liberal să-i amenințe pe contribuabili cu pușca” (VIDEO)
Marcel Boloș, ministrul de Finanțe susținut de PNL. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Gheorghe Ialomițianu (PMP), fost ministru de Finanțe, l-a criticat pe actualul ministru, Marcel Boloș, susținut de PNL, care a anunțat recent că inspectorii ANAF vor fi înarmați pentru a face față provocărilor din timpul controalelor. Ialomițianu a spus că nu se aștepta la așa ceva mai ales de la un ministru care se pretinde liberal.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Ialomițianu îl critică pe Boloș pentru decizia de a înarma inspectorii ANAF

Întrebat dacă vor primi pensii speciale inspectorii de la Antifraudă care vor avea pistol în deplasări, Gheorghe Ialomițianu a răspuns: „Vor primi și sporuri speciale și pot ajunge să primească pensii speciale, prin faptul că instituția Antifraudă se va transforma într-o instituție militarizată”.

„Noi mai avem o experiență legat de Garda Financiară. Era o instituție militarizată și nu au folosit pistoale. Trebuie să aduni impozitele și taxele fără să-i ameninți pe contribuabili cu arma. Eu am fost directorul Finanțelor Publice Brașov și n-am avut probleme cu contribuabilii. Dacă ești un om responsabil, ai legea de partea ta.

Dacă se întâmplă lucruri care ies de sub normalitate, poți să apelezi la Jandarmerie, la Poliție.
Eu nu m-am așteptat ca un ministru liberal să-i amenințe pe contribuabili cu pușca. Totuși, suntem o țară UE, nu se întâmplă nicăieri…

Dl Boloș rămâne ca un ministru de tristă amintire… Sunt unii din Ministerul de Finanțe, din ANAF care vor armă, girofar să poată opri mijloacele de transport, adică să creeze abuz, dar nu vor fi eficienți. Și când am fost eu ministru de FInanțe a fost inițiativă să modificăm legea, să le dăm mai multă putere. Am analizat și făceam mai mult rău contribuabililor decât bine societății. Îmi pare rău de dd Boloș”, a mai declarat fostul ministru Gheorghe Ialomițianu.

Boloș: Inspectorii ANAF vor avea posibilitatea legală de port armă

Reacția vine după ce ministrul Marcel Boloș a anunțat că inspectorii ANAF vor avea posibilitatea legală de port armă pentru a face față provocărilor din timpul controalelor.

„Avem această noutate pentru militarizarea inspectorilor ANAF. Trebuie să spun că noutatea nu este doar asta, legată de militarizare și de această posibilitate pe care o vor avea legală de port armă, inclusiv de protecție in timpul serviciului, ci structurile teritoriale județene, să știe evazioniștii că activitatea economică ilicită va fi cu data aprobării ordonanței de urgență urmărită de aceste servicii teritoriale județene”, a susținut ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`