Hubert Thuma (CJ Ilfov): Lucrăm intens la rețeaua de apă-canal. În maxim 2 ani vom avea condițiile dintr-o metropolă. Investim foarte mult și în spațiile verzi (VIDEO)
Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean (CJ) Ilfov, a declarat că lucrările de apă și canal din județ avansează într-un ritm foarte rapid, iar în maxim doi ani condițiile vor fi ca în orice oraș mare sau metropolă. Acesta a mai afirmat că administrația locală face investiții consistente și în spațiile verzi.
Declarațiile au fost făcute într-un material difuzat în cadrul Podcastului B1, moderat de Andreea Moraru pe B1 TV.
Hubert Thuma, despre lucrările de apă și canal din Ilfov
„E un proiect amplu, un proiect într-adevăr mare, se desfășoară în 20 de localități. Suma e de peste două miliarde de lei, dar mai avem un proiect minor care cuprinde trei localități din Ilfov, cu o valoare de peste 500 de milioane de lei.
Lucrăm intens. Când am preluat mandatul la președinția Consiliului Județean Ilfov erau circa 2% din lucrări efectuate, acum suntem la aproape 50%”, a declarat Hubert Thuma.
Acesta s-a adresat apoi oamenilor care se plâng de zgomotul, praful și problemele de trafic generate de aceste lucrări: „Într-adevăr, e un discort, dar, după cum mi-a spus un constructor cândva, nu există lucrări de canalizare wireless. Orice lucrare de canalizare vine de la sine cu un disconfort, cu murdărie, cu mizerie, dar ne străduim să închidem lucrările cât mai repede”.
„Orașul Măgurele e un exemplu pozitiv. Circa 95% din lucrări au fost deja efectuate. Se lucrează bine, rapid, curat”, a mai afirmat președintele CJ Ilfov.
El a mai precizat că merge pe șantiere și verifică stadiul lucrărilor în absolut fiecare localitate. Iar acolo unde lucrările avansează încet sunt date sancțiuni.
Hubert Thuma a avut un mesaj și pentru cei care vor să se mute în Ilfov: „În maxim doi ani, cel mult doi ani, vor avea în Ilfov toate condițiile pe care le au într-un oraș mare, într-o metropolă. Mă refer aici la condiții de apă și canal. Mai mult, investim foarte mult în spații verzi în Ilfov, în parcuri”.