EXCLUSIV // Restaurantele, obligate prin lege să dea clienților, GRATUIT, apă potabilă
O lege care va impune restaurantelor să furnizeze clineților, gratuit, apă potabilă, a trecut de Senat și a primit aviz pozitiv în Parlament.
Se doreşte astfel reducerea consumului de apă îmbuteliată, care ar fi una din sursele principale pentru deşeurile din plastic
Legea se aplică și pentru toate instituțiile publice și angajatori.
„Ne-am gândit la această lege pentru a scădea consumul de apă îmbuteliată.În România, în ultimii trei ani a crescut cam cu 60 la sută numărul de apă îmbuteliată vândută, ceea ce înseamnă mult mai mult plastic care intră pe piață și care trebuie recuperat și reciclat. Lucru care nu se întâmplă.” a declarat deputatul USR Cornel Zainea pentru b1.ro.
Pentru patronii de restaurante măsura ar putea însemna pierderi considerabile, având în vedere că o sticlă de apă îmbuteliată costă între 4 și 14lei, iar mulți dintre clienți vor prefera soluția alternativă.
„Probabil va fi o oarecare opoziție, dar până la urmă dreptul la apă este un drept fundamental al oamenilor și nu credem că poate fi îngrădit doar din motive comerciale. Adică în foarte multe țări din lume sunt deja implementate legi de acest fel. Mesajul meu ar fi că trebuie să fim cu toții responsabili pentru că trăim niște vremuri destul de ciudate, vedem cu toții cum ne afectează schimbările climatice și dacă nu facem pași decisivi în această direcție consecințele vor fi dramatice. ” a argumentat inițiatorul legii.
Stalele Unite, Franța, Marea Britanie au o legislație în acest sens de mai mulți ani.
În România din totalul de 6 milioane de tone de deșeuri produse anual doar 13% sunt reciclate, adică 780 de mii de tone iat din acestea doar 9% reprezintă plastic.