Acum că a fost dat publicității raportul MCV pe Justiție atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, ambele țări fiind criticate, în ciuda măsurilor adoptate în acest domeniu, a venit vremea unor acțiuni concrete din partea Comisiei Europene în ce privește cele două țări, scrie Herald Tribune.
România și Bulgaria au fost admise în UE, în 2007, în ciuda problemelor pe care le aveau cu corupția, în speranța că acest pas va impulsiona măsuri concrete în Justiție. Totuși, problemele persistă.
Potrivit Herald Tribune, Comisia are mai multe opțiuni, după ce deja a blocat de mai multe ori aderarea celor două state în Schengen.
Printer măsurile sugerate ar fi blocarea fondurilor structurale sau suspendarea dreptului la vot a celor două țări, alături de ceilalți membrii UE, în probleme care privește direct țările respective. Această ultimă opțiune ar fi mai greu de acceptat, însă este plauzibilă.
Prin astfel de măsuri, se poate trage un semnal de alarmă și față de alte state aspirante la intrarea în Schengen, care se confruntă cu probleme similare, mai spun jurnaliștii.