Heinrich Vystoupil, primul manager privat şi străin al Tarom, renunţă la funcţie la o săptămână de la numire

Heinrich Vystoupil, primul manager privat şi străin al Tarom, renunţă la funcţie la o săptămână de la numire
Foto: agerpres.ro

Austriacul Heinrich Vystoupil, numit săptămâna trecută în funcţia de director general al Tarom, a renunțat vineri la funcţie. Conform unor surse, Vystoupil nu s-ar fi înţeles cu operatorul de stat asupra contractului. Primul manager privat şi străin al Tarom fusese ales pentru ocuparea acestei poziţii pe 17 octombrie, de către Consiliul de Administrație al companiei.

La două zile de la numirea sa în fruntea Tarom, Heinrich Vystoupil declara, într-un interviu pentru Adevărul, că prioritatea zero a sa este trecerea pe profit a companiei şi că vrea să facă la Tarom ceea ce nu au reuşit managerii de stat. 

„Am acceptat această funcţie pentru că sunt încă încrezător în potenţialul Tarom, este o provocare pentru mine, am locuit în România pentru patru ani şi sunt încă foarte conectat. Sunt onorat să fiu în această poziţie“, declara Vystoupil.  

Spre sfârşitul lunii septembrie, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, susţinea că au mai rămas doar candidaţi străini pentru ocuparea funcţiei de director general al Tarom şi că, după instalarea managementului privat, aşteaptă de la noua conducere un plan pentru privatizarea companiei, mai ales că există posibilitatea vânzării unui pachet de 20 la sută din acţiuni. (Detalii AICI)

Heinrich Vystoupil şi-a început cariera în 1994, în cadrul grupului olandez KLM Cargo, în poziţia de manager de relaţii cu clienţii. În 2001, s-a angajat la compania aeriană Austrian Airlines, unde a rămas până în 2010, iar în 2006 a devenit director general al Austrian Airlines pentru România şi Moldova.

Consiliul de Admininstraţie al companiei Tarom l-a ales pe Heinrich Vystoupil în funcţia de director general al Tarom într-o şedinţă ţinută pe 17 octombrie. În aceeaşi şedinţă, s-a decis ca Dan Pascariu, preşedintele UniCredit Ţiriac Bank, să ocupe poziţia de preşedinte al Consilului de Administraţie al Tarom şi au fost alese şi 4 comitete:

– Comitetul Audit: Ladunca Ciprian– președinte, Lucian Isar și Pascariu Dan – membri
– Comitetul de guvernanță corporativă, nominalizare li remunerare: Ghenea Marius –președinte, Prunariu Dumitru si Macec Valentin- membri
– Comitetul Operațional și de Siguranță: Prunariu Dumitru – prșeedinte, Macec Valentin și Vystoupil Heinrich -membri      
– Comitetul Financiar și Administrarea Riscurilor: Isar Lucian – președinte, Ladunca Ciprian și Pascariu Dan- membri

Urmăriți B1TV.ro și pe
`