Cum arată harta după primul tur al alegerilor prezidențiale: Iohannis, marele câștigător. Dăncilă, pe primul loc în 10 județe. Kelemen Hunor ia voturile din secuime

Publicat: 11 11. 2019, 10:41

Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat duminică cu un mare câștigător, președintele în funcție Klaus Iohannis. Acesta a obținut cu aproape 1,5 milioane mai multe voturi decât adversa sa din turul 2, Viorica Dăncilă.

Iar acest lucru este vizibil dacă este să ne uităm pe harta interactivă a votului unde Klaus Iohannis a câștigat mare parte a județelor plus diaspora.

În schimb, Viorica Dăncilă a luat cele mai multe voturi în 10 județe din țară. Este vorba de județele din Oltenia și câteva din sudul țării. Din Moldova, Viorica Dăncilă a reușit să câștige doar Botoșaniul.

Un lucru de remarcat este faptul că Iohannis a reușit să o depășească pe Dăncilă în județe în care deobicei PSD domină, precum: Vaslui, Vrancea, Dâmbovița, Brăila, Vâlcea sau Bacău.

Cum era de așteptat Kelemen Hunor și-a luat majoritatea voturilor din Harghita (77,73%) și Covasna (61,39%).

În schimb, președintele USR, Dan Barna, nu a reușit să câștige niciun județ și este mare pierzător al acestor alegeri prezidențiale în care pleca cu mari speranțe că va prinde turul 2.