Haos în Senat. Geoană, către Sârbu: Mergeţi să vă faceţi lecţiile. Sârbu: Picaţi din penibil, în mai penibil

Publicat: 23 11. 2011, 11:29

Şedinţa de miercuri a Senatului a continuat să fie una plină de tensiune între preşedintele camerei, Mircea Geoană şi senatorii care încearcă să-l schimbe din funcţie. După două pauze de consultări, Mircea Geoană şi Ilie Sârbu au avut un schimb dur de replici privind procedura de convocare a Biroului Permanent, respectiv de revocare a lui Geoană din fruntea Senatului. Într-un final, şedinţa a fost închisă şi s-a convocat Biroul Permanent pentru ora 12:00.

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a încercat să-i explice lui Mircea Geoană că nu mai este preşedinte al Senatului, din moment ce i s-a retras sprijinul politic. Geoană nu s-a lăsat, însă, înduplecat şi a încercat, la rândul său, să le explice colegilor că Biroul Permanent nu a fost convocat conform Regulamentului şi că urmează să se stabilească ora şi locul pentru aceasta.

„V-am dat un semnal. Înțeleg că vă țineți cu dinții de scaun, dar nu îl mai aveți. Ceea ce faceți e un abuz. Nu puteți să decideți altfel decât voința plenului. Vă puneți într-o situație din penibilă în mai penibilă. Nu știu de ce ne mai cramponăm în mod exagerat. Dacă refuzați convocarea Biroului Permanent, atunci solicităm un vot în plen pentru revocarea din funcție”, a declarat senatorul PSD Ilie Sârbu.

Pe de altă parte, Mircea Geoană a declarat că procedura invocată de PSD, de înlocuire a președintelui Senatului, nu are acoperire.

„Nu înțelegeți că procedura inițială invocată de PSD, de înlocuire a președintelui Senatului nu are acoperire regulamentară, că semnătura lui Sârbu nu este o procedură de revocare, ci se referă la membrii Biroului Permanent, nu la președintele Senatului. Când sunteți cu lecțiile făcute, atunci să reveniți la microfon. Nu cunoaşteţi procedura juridică, mergeţi să vă faceţi temele, a spus Geoană.

Contre între Mircea Geoană și Ilie Sârbu, în timpul ședinței din Senat

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_12884').select();" id="embed_text_12884" />