Hans Klemm a părăsit România. Ultimul mesaj al fostului ambasador

Hans Klemm a părăsit România. Ultimul mesaj al fostului ambasador
Foto: Ambasada SUA / Facebook

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a anunțat că Hans Klemm a părăsit România, dat fiind că mandatul lui s-a terminat.

„Ambasadorul Hans Klemm şi-a încheiat mandatul şi a părăsit astăzi România. Mesajul său de rămas bun: „Vă mulţumesc pentru căldura cu care m-aţi primit peste tot în România. Sărbători fericite tuturor!”” – este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la București. Mesajul a fost însoțit de o fotografie cu diplomatul și soția acestuia.

Hans Klemm își încheie misiunea de ambasador al SUA la București, dar și cariera diplomatică. Klemm a fost o personalitate marcantă în țara noastră în ultimii ani. Diplomatul american a susținut intens statul de drept și lupta anticorupție.

„Îmi amintesc în mod special, cred că era în jurul datei de 1 februarie 2017, când am avut ocazia să mă întâlnesc atât cu premierul Grindeanu, cât şi cu preşedintele (n.r. PSD) Dragnea, când guvernul înainta cu ordonanţa de urgenţă care a generat îngrijorare în rândul românilor şi oamenii manifestau pe străzile din Bucureşti, dar era şi o atmosferă de îngrijorare şi în ţara mea, dar şi la nivelul altor parteneri internaţionali ai României. Deci, am avut discuţii foarte deschise şi sincere în timpul acelor întâlniri, dar din nou, aş vrea să subliniez că de-a lungul misiunii mele aici, unul dintre aspectele a fost legat de generozitatea guvernelor României de a ne oferi mie şi colegilor mei, ocazia să discutăm, să ne exprimăm sincer îngrijorările pe care SUA le aveau sau speranţele pe care SUA le aveau”, declara Hans Klemm, într-un interviu pentru Digi24.

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA în România, va fi primit, sâmbătă, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, de ministrul Bogdan Aurescu, într-o primă vizită de la preluarea mandatului.

Înainte să fie confirmat de Senatul SUA în această funcție, pe durata audierilor din Comisia americană pentru relaţii externe, Adrian Zuckerman a declarat că România trebuie să ducă mai departe lupta anticorupţie. Diplomatul a mai subliniat că aceasta și independenţa justiţiei sunt vitale pentru prosperitatea şi securitatea pe termen lung.

„România trebuie să continue să lupte împotriva coirupţiei, să creeze un climat favorabil investiţiilor, să investească în infrastructură, sănătate şi educaţie şi să întărească administraţia publică. (…) Dacă voi fi confimat în funcţie, voi sprijini eforturile anticorupţie din România. Lupta anticorupşie şi independţa sistemului judiciar sunt vitale pentru prosperitatea şi securitatea României pe termen lung”, a afirmat Zuckerman la audieri, potrivit news.ro.

Vizibil emoţionat, el a povestit despre momentul plecării sale din România, pe când avea doar 10 ani, și a recunoscut că scrie și vorbește fluent românește, iar despre momentul 22 decembrie 1989 a afirmat că este o zi pe care şi-a dorit-o, dar pe care nu credea să o trăiască.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`