Guvernul vrea să reia angajările de anul viitor. Vezi angajamentele prevăzute în acordul cu FMI

Guvernul vrea să reia angajările de anul viitor. Vezi angajamentele prevăzute în acordul cu FMI
Foto: baricada.ro

Guvernul vrea să reia angajările. Decizia a fost luată în cadrul ultimelor negocieri avute cu FMI. Regula conform căreia o angajare se face la şapte posturi vacante se menţine, dar se va aplica în funcţie de nevoile fiecărei instituţii.

În ultimii trei ani, această regulă a îngheţat angajările din domeniul bugetar. Pe de altă parte, urmează concedieri la CFR, iar mai multe companii de stat vor fi scoase la vânzare! De exemplu, Electrica SA va dispărea de pe piaţa furnizării de energie.

FMI a cerut ca obiectul principal de activitate să fie transferat către o altă firmă, Electrica Furnizare, care va fi privatizată până la sfârşitul lunii octombrie 2012.

Guvernul a convenit cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare. Astfel, până la sfârşitul anului viitor vor fi desfiinţate alte 85 de posturi la societatea Electrificare CFR şi 28 de locuri în perioada imediată la Intervenţii Feroviare. În acelaşi timp, angajaţilor rămaşi la Intervenţii Feroviare li se va impune patru zile de concediu fără plată. La Electrificare CFR lucrează aproximativ 3.000 angajaţi.

Numărul total al liniilor de căi ferate aflate în administrarea CFR SA va fi redus substanţial în următorii ani, la maximum 15.500 kilometri, ceea ce va conduce la concedierea a 2.000 angajaţi ai companiei până la sfârşitul lunii aprilie 2012. Nu vor fi însă disponibilizaţi angajaţii care lucrează cu fonduri UE.

O altă companie de stat vizată de măsurile dure venite din partea fondului este Poşa Rămână. FMI cere Guvernului de la Bucureşti să găsească până la sfârşitul lunii aprilie 2012 un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a angajaţilor din companie. Poşta Română are circa 35.000 de angajaţi.

Mai mult, FMI obligă Guvernul să vândă combinatul Oltchim până în aprilie anul viitor. Privatizarea companiei va fi pregătită de către un manager privat. Oltchim are în prezent aproximativ 3500 de angajaţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`