Guvernul va propune ca alegerile locale să fie programate pentru 27 septembrie. Ludovic Orban: Obiectivul nostru, reducerea nivelului de răspândire a COVID-19

Publicat: 20 06. 2020, 14:49

Guvernul Orban va adopta, într-o ședință programată pentru săptămâna viitoare, proiectul de lege prin care se propune ca data alegerilor locale să fie 27 septembrie, a anunțat premierul României, în timpul vizitei pe care o desfășoară la Suceava.

Guvernul va propune ca alegerile locale să fie programate pentru 27 septembrie

„Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor (aleşilor locali – n.r.), adoptată de Parlament, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor – 27 septembrie – şi, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Vestea vine în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă a pregătit proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, care prevede că scrutinul se vadesfăşura pe 27 septembrie.

Premierul este încrezător că, până atunci, răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 va fi tot mai mică, ceea ce va permite buna desfășurare a alegerilor locale.

„Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (…) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită – n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, a explicat Ludovic Orban.

Premierul Orban nu își mai dorește impunerea de noi restricții

Tot la Suceava, Ludovic Orban a vorbit și despre actualul regim de restricții din România și a afirmat că dacă românii îl respectă, epidemia de coronavirus ar putea fi ținută în continuare sub control. În plus, prim-ministrul a mărturisit că nu își dorește impunerea unor noi restricții, ci mai degrabă ca „viața să revină la normal”.

„Eu cred că soluţia este ca românii să respecte regulile în condiţiile date. Nu îmi doresc să mai impunem nicio restricţie. Dorinţa mea este ca viaţa să revină la normal, să nu mai afectăm nicio activitate economică, socială, culturală sau de altă natură. Lucrul acesta va fi posibil doar dacă, în condiţiile unei vieţi cât mai aproape de normal, oamenii vor respecta regulile, se vor păzi pe sine şi îi vor păzi pe cei din jur”, susține prim-ministrul liberal Ludovic Orban.