Guvernul va adopta forma finală a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi (VIDEO)

Publicat: 28 01. 2020, 17:48
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi, la începutul şedinţei de guvern, că va fi aprobată forma finală a proiectului de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi.

“Astăzi vom aproba forma finală a proiectului de lege pentru care am declanșat răspunderii și anume proiectuld e lege pentru alegerea primarilor cu 50% + 1 – alegerea primarilor în două tururi. Mâine, tot guvernul trebuie să fie prezent în Parlament, pentru a prezenta proiectul de lege”, a spus Orban.

Vicepremierul Raluca Turcan a menţionat că va propune ca Guvernul să susţină câteva dintre amendamentele depuse de parlamentari la acest proiect.

„Au fost formulate peste 40 de amendamente și vă propunem să susținem câteva amendamente care aduc un plus în cadrul legislativ”, a spus Turcan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.