Guvernul urmează să adopte un proiect de hotărâre privind Strategia militară a României
Guvernul urmează să adopte, în şedinţa joi, un proiect de hotărâre pentru aprobarea Strategiei militare a României.
„Documentul asigură direcţionările necesare până în 2024 şi fundamentează, în acelaşi timp, bazele transformării durabile a Armatei până în anul 2040. Strategia militară preia din strategiile anterioare o serie de elemente de continuitate, în special în ceea ce priveşte garanţiile de securitate oferite de apartenenţa la NATO, UE şi parteneriatele strategice, de abordare a riscurilor şi ameninţărilor în context aliat, de continuare a programelor de înzestrare esenţiale şi a planurilor de transformare a structurii de forţe. Concomitent, noua strategie subliniază necesitatea inovării, adaptării şi implementării unor obiective pe liniile de efort ce ţin de capacitatea de reacţie a unităţilor, organizarea pe timp de pace şi de război, digitalizare şi utilizarea noilor tehnologii”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, potrivit Agerpres.
În document mai este prevăzut că „determinarea unor obiective realizabile şi asumarea responsabilităţii pentru îndeplinirea acestora, respectiv obiective ce pot fi finalizate până în anul 2024, şi anume consolidarea capacităţii de reacţie a unităţilor stabilite prin ordin, modernizarea sistemului de învăţământ, a sistemului de pregătire a rezervei, a sistemului medical şi adaptarea cadrului juridic necesar îndeplinirii misiunilor la pace, criză şi la război”.
Documentul menționează și principalele riscuri și amenințări militare:
”Principalele riscuri și amenințări de natură militară la adresa securității naționale sunt determinate de continuarea consolidării potențialului militar în vecinătatea României (militarizarea Crimeii și a bazinului Mării Negre de către Federația Rusă), desfășurarea exercițiilor militare (în special a celor cu termen scurt de notificare) și dezvoltarea capabiltăților ofensive și defensive pe flancul estic al NATO.”
În ceea ce privește vulnerabilitățile, strategia include și infrastructura rutieră și feroviară:
” – persistența unor lacune legislative în domeniul securității naționale sau în ceea ce privește contracararea agresiunilor informaționale
– întârzierile în dezvoltarea infrastructurii, mai ales a celei rutiere și feroviare, cu un impact negativ major asupra mobilității militare
– neconcordanțe între nivelul capacității industriei naționale de apărare de a produce sisteme de armament tehnic de luptă, echipamente și materiale, pe de o parte, și necesarul Armatei României, de cealaltă parte
– temporizarea proceselor de adaptare a Alianței la amenințările din vecinătatea estică și sudică”
Documentele integrale ale noii Strategii militare a României pot fi consultate AICI