Guvernul sprijină achiziționarea de către BOR a două imobile în Franța și Italia. Ciolacu: Cel din Paris va fi transformat într-o școală românească. Cel din Roma va găzdui un centru social rezidențial pentru mamele și copiii veniți la tratament (VIDEO)

Publicat: 02 10. 2024, 11:47
Actualizat: 02 10. 2024, 11:48
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul aprobă miercuri sprijinirea achiziționării de către Biserica Ortodoxă Română a doua imobile în Franța și Italia, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, la începutul ședinței de la Palatul Victoria.

Marcel Ciolacu, despre imobilele din Paris și Roma

„Ca prim-ministru, mi-am asumat consolidarea parteneriatului dintre stat și culte, mai ales în domeniile social, medical și educațional. De aceea, aprobăm astăzi sprijinirea achiziționării de către Biserica Ortodoxă Română a două imobile în Franța și Italia. Imobilul din Paris va fi transformat într-o școală românească și va contribui la păstrarea identității spirituale, culturale și lingvistice a românilor din Franța. Cel din Roma va găzdui un centru social rezidențial pentru mamele și copiii care vin la tratament la Spitalul Pediatric Bambino Gesu. Astfel, vom fi alături de familiile românilor care au nevoie de sprijinul și empatia noastră”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.