Guvernul României, pas decisiv pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Ce a spus premierul Nicolae Ciucă (VIDEO)
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în ședința de Guvern de vineri va fi aprobat acordul privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.
Guvernul Nicolae Ciucă, pas decisiv pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova din partea României
„Astăzi, în ședința de Guvern, vom aproba acordul privind acordarea ajutorului financiar pe care țara noastră l-a stabilit în ședința comună din luna februarie pe care am avut-o la Chișinău cu Guvernul Republicii Moldova și, astfel, acel ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane va putea fi accesat de către Guvernul Republicii Moldova, acord care reprezintă principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă și, desigur, de realizare a reformelor și sprijinul pe care noi îl acordăm pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat premierul, vineri, în debutul ședinței de Guvern.
Ajutorul fusese anunțat încă din luna februarie, când guvernele de pe cele două maluri ale Prutului au avut o ședință comună, și a fost salutat de premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.
„Poate cea mai bună veste pe care o putem anunța astăzi este că, la finalul ședinței, vom semna acordul interguvernamental privind implementarea unui program de asistență în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro din partea României. Este un instrument foarte generos de care vor beneficia comunitățile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Ne dorim să creștem calitatea vieții, îndeosebi în mediul rural, iar aceste fonduri vor putea fi utilizate inclusiv pentru infrastructura locală, fie că e vorba de drumuri, școli sau rețele de alimentare cu apă. Aceste investiții vor fi un veritabil motor pentru dezvoltarea economică a comunităților, vor genera locuri de muncă și, astfel, sperăm ca oamenii să înceapă să creadă din nou în perspectiva de a construi un viitor aici, acasă”, spunea Natalia Gavrilița la acel moment.