Dublarea alocațiilor intră în vigoare după 1 iulie. Orban: „Demagogii din PSD, inventatorii și promotorii pensiei speciale, îi mint iar pe români” (VIDEO)

Dublarea alocațiilor intră în vigoare după 1 iulie. Orban: „Demagogii din PSD, inventatorii și promotorii pensiei speciale, îi mint iar pe români” (VIDEO)

Premierul Ludovic Orban a reiterat că PNL și președintele Iohannis își doresc creșterea alocației, al cărui nivel s-ași mărit anul acesta la inițiativa lui Robert Sighiartău, și a explicat de ce dublarea cuantumului va intra în vigoare abia după 1 iulie.

„Noi dorim creșterea alocației și, de altfel, alocația a și crescut anul acesta, ca urmare a legii inițiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflației. Noi ne dorim creșterea alocațiilor, numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară Legii bugetului de stat. În Legea Bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari. Sunt peste șase miliarde de lei pentru a putea susține această măsură și, de altfel, nici nu avem voie legal și constituțional fără să existe sursă în Legea bugetului de stat. Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară, și anume după data de 1 iulie”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Întrebat dacă amână termenul de intrare în vigoare pentru că este posibil să avem alegeri anticipate până atunci, Ludovic Orban a răspuns: „Cu siguranță, după primele șase luni ale anului, vom vedea cum evoluează economia românească. Cu siguranță vom crește alocațiile, dar vom crește alocațiile cu atât cu cât ne permit resursele bugetare, pentru că să ne aducem aminte că există o lege a pensiilor, a salarizării, care trebuie puse în practică și noi suntem niște oameni responsabili, care nu ne permitem să angajăm cheltuieli decât în măsura în care există resurse financiare. Sigur, vom crește alocațiile. Cum vom crește alocațiile, vom decide pe măsură ce vom vedea evoluția economiei românești, ca urmare a politicilor economice promovate de PNL, care încurajează investițiile, care încurajează companiile, care vor să refacă încrederea în România a mediului de business și a investitorilor, atât români, cât și investitorilor străini, și care vor să genereze politicile economice ale guvernului liberal un climat favorabil investițiilor, astfel încât să putem să asigurăm o dezvoltare economică bazată pe piloni solizi”.

Referitor la poziția PSD, în contextul în care social-democrații susțin că doresc eliminarea pensiilor speciale, iar banii să fie redirecționați către dublarea alocațiilor, primul-ministru a explicat: „Inventatorii pensiilor speciale sunt acești demagogi pesediști, care probabil s-au uitat în sondaje și au văzut că aproape 90% din populația României este împotriva pensiei speciale. După ce ei au fost inventatorii și promotorii pensiei speciale, acum îi mint iar pe români că vor să taie pensiile speciale. Readuc aminte că proiectul de lege aflat în dezbaterea Parlamentului e proiectul de lege inițiat de PNL, care în mod consecvent nu a susținut pensiile speciale decât, evident, pensiile speciale pentru cadrele militare, pensii de serviciu, care sunt acordate în toate țările NATO. Ca atare, nu mă interesează demagogia lor. În ceea ce ne privește pe noi, cu siguranță, dacă va exista sesiune parlamentară extraordinară, vom cere introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului de lege inițiat de PNL referitor la desființarea mai multor categorii de pensii speciale și vom vedea atunci ce face PSD”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)