Noul Guvern, despre „risipa și problemele” din Sănătate. Costache: Vom verifica stadiul spitalelor regionale / Vicepremierul Turcan: Am găsit un deficit de 3 mld. lei / Premierul Orban: Nu sunt bani de salarii
Raluca Turcan a anunțat, joi dimineață, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Sănătății de către Victor Costache, că, după primele nouă luni,Fondul Naţional Unicde Asigurări Sociale deSănătate(FNUASS) înregistrează un deficit de 3 miliarde de lei.
„Sunt atâtea probleme cu care se confruntă sistemul de sănătate din România, încât încrederea în sistemul public de sănătate a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani. Oamenii trebuie să știe ce proiecte ratate au fost, ce risipe au existat în acest domeniu, care a beneficiat de alocări ridicate, dar de o scădere a calității și de multe probleme care trenează. Evident că cea mai descurajantă veste este cea legată de finanțare”, a explicat Raluca Turcan, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Sănătății, unde a participat alături de premierul Orban și noul ministru, Victor Costache.
Vicepremierul a subliniat că Sănătatea, alături de Economie, Infrastructură şi Educaţie, este un domeniu prioritar pentru Guvernul Orban, care plănuieşte, printre altele, să debirocratizeze zona medicinei de familie și să demareze construcția spitalelor regionale.
„Prezența noastră aici e un semnal de susținere pentru mandatul dificil pe care îl va avea Victor Costache și de atragere a atenției asupra mediului Sănătății, extrem de vitregit până acum și să transmită mesajul că Sănătatea, Educația, Economia și Infrastructura sunt domenii prioritare pentru Guvernul Orban”, a adăugat Raluca Turcan.
La preluarea mandatului, noul ministru al Sănătății a scos și el în lumină că acest sector este unul prioritar, care se regăsește într-o situație veșnic precară.
„Întotdeauna ne vom lupta pentru mai mulți bani în sănătate. Sărăcia este greu de manageriat, dar odată ce avem un buget suficient vom putea avea pretenții și mai mari. (…) Sănătatea este un domeniu prioritar care este într-o situație veșnic precară. Va fi un mandat scurt. Vom încerca să prioritizăm acțiunile principale. Să menținem funcționarea normală a programelor în curs. Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor. Așa că susținem organizarea examenului de rezidențiat pe 8 dececemrie. Am deschis un diolog cu reprezentanții studenților și le respectăm dorința de a păstra data de 8 decembrie Nu vrem să schimbăm regulile în timpul jocului”, a declarat Victor Costache.
Noul ministru a subliniat și faptul că una din prioritățile sale este aceea „de a găsi imediat o soluție pentru o rectificare bugetară pozitivă”.
„Fiți liniștit, domnule ministru, că deja am vorbit cu ministrul Finanțelor”, l-a asigurat premierul Ludovic Orban.
Premierul Ludovic Orban a scos și el în lumină că, în acest moment, nu sunt bani pentru plata salariilor, dar că situația va fi rezolvată într-un fel sau altul.
„Ministerul Sănătății trebuie să își refacă capacitatea administrativă. Să înceteze să mai fie o frână prin avize blocate cu anii. Rezultatul la rectificarea bugetară va fi o evaluare a necesităților care vor fi identificare. Cert e ca nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul. Nu sunt bani de salarii”, a spus primul-ministru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.